VIDEO/ LIGA CAMPIONILOR: STEAUA - STROMSGODSET 2-0. Urmează Aktobe!

Comentează

Steaua s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, după ce a câștigat și al doilea meci cu deținătoarea titlului din Norvegia, Stromsgodset.Partida de la București a avut un scenariu similar cu cea din urmă cu o săptămână, de la Drammen, unde ”roș-albaștrii” s-au impus cu 1-0, printr-un gol marcat de Gabriel Iancu.Încurajați frenetic de aproape 30.000 de fani, oamenii lui Costel Gâlcă au început destul de ezitant meciul, prima mare ocazie de gol venind abia în finalul primei reprize, când Chipciu și Adi Popa au fost foarte aproape de gol.Steliștii au trăit periculos în partea secundă, când kosovarul Flamur Kastrati a irosit două mari șanse gol, Arlauskis reușind o paradă excelentă drept răspuns la un șut plasat al acestuia.

Steliştii sunt cu gândul la Aktobe. FOTO: Libertatea

Golul izbăvitor a venit, în minutul 72, din gheata suprinzătorului Cornel Râpă, care a fost găsit perfect în fața porții de Cristi Tănase. Cu cinci minute înainte de final, Nicolae Stanciu a punctat și el, dintr-o fază similară, însă drept servant l-a avut pe Alexandru Chipciu.

Pentru Steaua urmează. săptămâna viitoare, o deplasare foarte lungă, de aproximativ 3.000 de kilometri, până în Kazahstan. FC Aktobe, primul adversar din această țară pentru o echipă românească în cupele europene, a eliminat-o clar, scor general 4-0, pe Dinamo Tbilisi, însă nu a reușit niciodată să ajungă în grupele vreunei competiții continentale.

STEAUA - STROMSGODSET 2-0 (scor general 3-0)

A marcat: Cornel Râpă (72), Nicolae Stanciu (84) 

Steaua: Arlauskis - Rîpă, Szukala, Varela, Latovlevici - Prepeliţă, Filip - Popa, Sînmărtean, Tănase - Chipciu

Antrenor: Costel Gâlcă

Stromsgodset: Kwarasey - Vilsvik, Storbaek, Hoibraten, Hamoud - Storflor, Junior, Abu, Kastrati - Ogunjimi, Fossum

Antrenor: David Nielsen

Arbitru: Eitan Shemeulevitch (Israel)

LIVE TEXT

Minutul 90 - Final de meci. Steaua se califică cu scorul general de 3-0, însă n-a fost deloc atât de ușor pe cât o arată scorul, nordicii vânzându-și scump pielea în ambele meciuri.

Minutul 88  - Steaua s-a dezlănțuit, însă Tănase a irosit două bune șanse de gol. Chiar și așa, publicul e mulțumit de spectacolul pe care îl oferă favoriții în ultimele minute.

Minutul 84 - GOL STEAUA! Nicolae Stanciu! Latovlevici îl lansează perfect pe Chipiciu, care reușește să ajungă singur cu portarul norvegienilor, pe care îl păcălește cu o pasă elegantă, în fața porții, de unde Nicoale Stanciu a împins mingea în plasă.

Nicuşor Stanciu

Minutul 82 - Steaua controlează jocul. Nordicii nu au mai pus niciun fel de problemă în ofensivă. Aktobe așteaptă!

Minutul 77 - Filip primește un cartonaș galben pentru un fault dur la marginea careului. Norvegienii par să fi renunțat la gândul calificării.

Minutul 72 - GOL STEAUA! Cornel Râpă! Fundașul Stelei a primit o minge perfectă în fața porții, după o combinație splendidă cu Cristi Tănase. Apărătorul s-a strecurat prin toată defensiva nordicilor, iar Tănase l-a servit perfect. Steaua e ca și calificată în turul trei preliminar.Minutul 70 - Ocazii. Gâlcă are tupeu și îi oferă o șansă lui Răzvan Grădinaru - un debutant -, care l-a înlocuit pe Adi Popa.

Minutul 65 - Tănase driblează doi adversari, însă șutul său, de la marginea careului, trece peste poartă.

Minutul 63 - Costel Gâlcă îl aruncă în teren pe Nicușor Stanciu, în locul lui Lucian Sânmărtean, căruia nu i-a picat prea bine decizia antrenorului, ignorându-l pe acesta și plecând direct la vestiare. De cealaltă parte, danezul David Nielsen a scos un fundaș și a trimis în luptă un mijlocaș.

Minutul 60 - Kastrati le dă din nou mari emoții steliștilor. Mijlocașul ofensiv din Kosovo a pătruns superb în careu, însă șutul său a trecut la o palmă de bara din stânga lui Arlauskis, care fusese depășit.

Minutul 55 - Steliștii au la dispoziție mai multe spații în defensiva nordicilor, iar Tănase și Sânmărtean au reușit câteva incursiuni spectaculoase, însă fără efect pe tabela de marcaj.

Minutul 48 - Norvegienii trimit primul șut periculos al reprizei. Kastrati a încercat să îl păcălească pe Arlauskis cu o minge plasată, însă portarul Stelei a respins frumos, în corner.

Cristi Tănase se crede Messi din Ghencea.

Minurul 46 - A început repriza secundă a partidei. Antrenorii nu au făcut nicio schimbare la pauză.

Minutul 45 - Pauză pe ”Național Arena”. După trei sferturi de fotbal echilibrat, cele două echipe sunt la egalitate, scor 0-0. Rezultatul îi convine campioanei României, care a câștigat meciul din Norvegia, cu Stromsgodset.

Minutul 43 - Latovlevici a rămas fără o lentilă de contact. Medicul i-a pus alta în loc, iar meciul s-a reluat.

Minutul 40 - Mare ocazie de gol pentru Steaua. Tănase a centrat perfect pentru Chipciu, care de la marginea careului mic nu a reușit să îl învingă cu capul pe portarul Kwarasey. Mingea respinsă de acesta a ajuns până la Adi Popa, însă și el a fost blocat, de această dată de un fundaș, iar Stromsgodset a scăpat dintr-o situație foarte delicată.

Minutul 35 - Marile ocazii de gol întârzie. Jocul este strâns, dar alert. Costel Gâlcă pare tot mai neliniștit. Nordicii au trimis multe centrări în careu, însă niciuna precisă.

Minutul 30 - Se pare că norvegienii nu sunt obișnuiți cu gazonul natural. Vilsvik și-a schimbat deja ghetele. În tur, pe suprafața artificială de la Drammen, steliștii au fost incomodați, Iancu fiind atunci nevoit să își înlocuiască încălțările.

Minutul 25 - Norvegienii rămân la conducerea jocului, dar Arlauskis n-a fost încă deranjat de vreun șut. Steliștii par să nu poată ieși încă din cleștele în care i-au prins ”vikingii” la mijlocul terenului. Singurul moment de bucurie pentru fanii ”roș-albaștrilor” a fost o minge recepționată de Tănase la marginea careului, însă, imediat, mijlocașul Stelei a trimis-o mult peste poartă.

Minutul 20 - De minute bune, Steaua se străduiește să construiască. Stromsgodset presează foarte eficient, iar jocul s-a mutat în jumătatea de teren a românilor. Este clar: nordicii nu au venit ”la ciupeală” la București! Au venit să atace.

Costel Gâlcă, antrenorul Stelei Foto: Alex Dobre (Libertatea)

Minutul 15 - Partida s-a transformat într-o luptă destul de aprigă la mijlocul terenului. Ritmul meciului este foarte bun, însă niciuna dintre echipe nu a reușit să se mai apropie periculos de poartă.

Minutul 11 - Latovlevici șutează puternic de la mare distanță, iar portarul norvegian respinge în față. Cum niciun stelist nu a fost pe fază, un fundaș de la Stromsgodset a reușit să respingă în corner. A fost primul șut pe poartă al meciului.

Minutul 8 - Nordicii au reușit să mai tempereze elanul românilor și chiar și-au creat o bună ocazie de gol. Varela a reușit să îl blocheze excelent pe Fossum, care pătrunsese în mijlocul careului și abia șutase spre poarta lui Arlauskis.

Minutul 5 - Steaua controlează debutul de meci. Costel Gâlcă se agită pe banca tehnică. Miza partidei este o confruntare cu kazahii de la Aktobe, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

Minutul 1 - A început meciul de pe ”Național Arena”. Norvegienii au avut lovitura de start, în timp ce fanii Stelei își testează corzile vocale. Acoperișul arenei este tras.

Stadionul este pe jumătate gol. Campioana României va evolua în echipamentul obișnuit, roșu cu albastru, în timp ce oaspeții evoluează în alb complet. Atmosfera făcută de cei aproape 25.000 de spectatori este incendiară. Gazonul arată bine. Steaua se califică în turul trei preliminar și cu o remiză. Arbitrul e gata să fluiere pentru prima oară în această seară.

LIVE BLOG

UPDATE 17.31:Radu Paligora, medicul echipei Steaua, asistentul acestuia, Iulian Mircea, şi preparatorul fizic Horia Codorean vor pleca de la Steaua după meciul cu Stromsgodset. Cei trei au acceptat oferta de a lucra la Al-Hilal, echipa din Arabia Saudită antrenată din vara acestui an de laurenţiu Reghecampf.UPDATE 17.21.Fundașul stânga Iasmin Latovlevici îşi poate încheiat aventura la Steaua în această perioadă de mercato. Fundaşul de 28 de ani a primit o hârtie din partea conducerii clubului, conform căreia se poate transfera la orice echipă achită suma de 1 milion de euro. Oficialii campioanei României au luat această decizie deoarece înţelegerea jucătorului va expira în vara lui 2015, când acesta ar putea pleca gratis. 

Dacă până acum posibilele destinaţii vehiculate au fost Dinamo Zagreb şi Vitesse Arnhem, acum pe pista Latovlevici a intrat şi campioana Olandei, Ajax Amsterdam. Presa din "Ţara Lalelelor" scrie că oficialii "lăncierilor" caută să acopere postul de fundaş stânga, după iminenta plecare a lui Daley Blind. Jucătorul de 24 de ani, care a avut un turneu final de Cupă Mondială foarte bun, este dorit insistent de Louis Van Gaal la Manchester United, dar se află şi pe lista Barcelonei, iar şansele ca el să plece în această vară sunt extrem de mari.

Cum a ajuns Ajax să se intereseze de Latovlevici? Jucătorul Stelei a fost propus la campioana Olandei de către George Ogăraru, actualmente secund la echipa a doua a "lăncierilor". Oficialii formaţiei de pe Amsterdam Arena au primit referinţe excelente despre Latovlevici, care este principala variantă pentru înlocuirea lui Blind. 

UPDATE 14.52. Directorul sportiv al clubului Stromsgodset este Jostein Flo, fratele celebrului Tore Andre Flo. Ca fotbalist, Jostein Flo a jucat  timp de trei ani în Premier League, la Sheffield United şi şi-a amintit de Dan Petrescu, fost jucător la cealaltă echipă din Sheffield, Wednesday, şi la Chelsea. ”Îmi aduc aminte de Dan Petrescu. Era un jucător bun”, a spus Jostein Flo, la Dolce Sport.UPDATE 14.19.Casele de pariuri o dau favorită pe Steaua, deși suporterii campioanei nu sunt atât de sigur că echipa va defila în partida din această seară. Subțirimea lotului și neîncrederea în antrenorul Costel Gâlcă îi fac să tremure.Victoria Stelei are o cotă de 1,5, remiza are o cotă de 4, iar succesul nordicilor a primit o cotă de 7. Cota cea mai bună o au scorurile 1-0 și 2-0. Pentru Steaua, bineînțeles.

//////////////////////////////////

UPDATE 11.53. Suporterii Stelei de la Peluza Nord au publicat pe site-ul ”nord1995.ro” următorul comunicat: ”Astăzi ne revedem iar pentru a susţine echipa campioană la început de drum european! Ne întâlnim cu toţii la ora 19:00 în parcul din spatele patinoarului!  Deplasarea până la stadion se va face în grup, urmând să intrăm cu toţii în peluza dinspre B-dul Basarabiei. NU UITAŢI să onoraţi cum se cuvine orice meci!  În peluză se cântă, se sare, se trăieşte alături de echiăa! Fotografi, cameramani şi alt gen de oameni gospodari, consumatorii de cereale au liber la terase. Nu cântaţi? Încercaţi să rămâneţi acasă, în peluza avem nevoie de 10.000 de oameni care cântă, care flutură fulare şi steaguri, care trăiesc pentru Steaua!

Steaua înfruntă în această seară formaţia norvegiană Stromsgodset (ora 20.30, în direct la Pro TV şi live text pe SportNews.ro), pe ”Arena Naţională”, în manşa secundă din turul II preliminar al Ligii Campionilor.Steaua a câştigat cu 1-0 manşa-tur cu Stromgodset, din Norvegia, şi a luat o opţiune serioasă pentru calificarea în turul III preliminar al Ligii Campionilor. Nordicii nu vin însă resemnaţi la Bucureşti şi susţin că pot remonta handicapul în această seară. ”Trebuie să credem în calificare. Dacă steliştii au câştigat pe terenul nostru, de ce n-am reuşi şi noi asta aici?”, a spus mijlocaşul Junior. ”Dacă vom prinde o seară bună, ne vom califica”, a precizat şi David Nielsen, antrenorul formaţiei Stromgodset.De partea cealaltă, Costel Gâlcă, ”principalul” Stelei, vrea ca ”roş-albaştrii” să facă spectacol în partida cu norvegienii. ”Le-am spus jucătorilor că vreau să dominăm clar adversarul. Vreau să avem posesie şi să ne impunem încă din primele minute. Stromsgodset e o echipă bună, care, trebuie să recunoaştem, ne-a dominat în prima repriză din meciul turl, de la Drammen. Noroc că am avut un portar în zi de excepţie.Aştept ca echipa mea să domine jocul cu Stromsgodset, să câştige clar şi să demonstreze ce înseamnă numele Stelei într-o astfel de competiţie”, a declarat Costel Gâlcă.”Chiar dacă a câştigat în tur, Steaua trebuie să joace ofensiv. Dacă se va retrage în apărare, va avea probleme mari”, a avertizat Emeric Ienei, antrenorul cu care formaţia din Ghencea a câştigat, în 1986, Cupa Campionilor Europeni.Echipele probabile:Steaua: Arlauskis - Râpă, Szukala, Varela, Latovlevici - Prepeliţă, Sânmărtean - Chipciu, N. Stanciu, Cr. Tănase - G. Iancu. Antrenor: Costel GâlcăStromsgodset: Larsen - Hamoud, Vilsvik, Storbaek, Hoibraaten - Junior, Fossum, Abu, Storflor - Kastrati, Ogunjimi. Antrenor: David Nielsen

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește