Aflat pe lista posibililor succesori ai lui Victor Piţurcă pe banca echipei naţionale a României, antrenorul român Ladislau Bölöni a câştigat în această seară cu Al Khor, scor 3-2, partida disputată în deplasare, cu El Jaish, în etapa a VIII-a a campionatului din Qatar.Trupa lui Bölöni a fost foarte pragmatică şi a punctat de trei ori din patru şuturi spre poartă, deşi El Jaish a avut o posesie zdrobitoare a balonului, de 71%.
Scor la pauză, 1-1. Al Khor a deschis scorul în minutul 9, prin Mandson, iar gazdele au egalat în minutul 23, prin tunisianul Mathani. El Jaish a preluat conducerea în minutul 65, prin Romarinho, dar Al Khor a răsturnat situaţia şi a câştigat, graţie reuşitelor lui Hilal Mouhammed (75) şi a lui Julio Cesar (84). Gazdele au trecut pe lângă egalare în ultimele secvenţe ale jocului. Spre norocul arbitrului Alexandru Tudor, sud-coreeanul Keun-Ho-Lee a ratat din faţa porţii, altfel Ladislau Bölöni putea să-l acuze pe centralul român de viciere de rezultat. Tudor a arătat patru minute de prelunigire, iar El Jaish a ratat ocazia în minutul 94 şi 40 de secunde.
Ladislau Bölöni, suspendat, a urmărit jocul din tribune.