Şi căpitanul campioanei României la handbal, şi campionul mondial la box profesionist s-au născut în localitatea gălăţeană Pechea. Au aflat că sunt rude doar în urmă cu câţiva ani, la Copenhaga, unde Luca era legitimată, iar Bute urma să susţină un meci. Mai mult, au descoperit că au făcut primii paşi în sport sub îndrumarea aceluiaşi antrenor, Felix Păun, fost boxer de performanţă.

Şi ea, şi el sunt stângaci

Tehnicianul, din postura de profesor de sport, a învăţat-o handbal pe Steluţa. Iar similitudinile nu se opresc aici: provin amândoi din familii cu patru copii şi sunt cei mai mici dintre fraţi! În ultima perioadă, programul de pregătire i-a împiedicat să mai ţină legătura, dar handbalista Oltchimului a ţinut să-i transmită un mesaj de încurajare lui “Mister KO”, cu zece zile înainte de lupta cu Andrade. “E oricum cel mai bun şi va câştiga. E un învingător”, a spus Steluţa. Ca între rude, Luca, şi-a permis şi un sfat: “Să dea cât mai tare cu stânga! Aşa, ca mine!”.

4220-201463-bute.jpg

4220-201465-bute2.jpgE sigură că a învăţat din greşeli

Steluţa Luca n-a uitat de precedenta confruntare Bute-Andrade, când, în ultima rundă, românul a ajuns la podea, fiind salvat de gongul de final.

“Atunci s-a crezut învingător. Acum nu va mai repeta greşelile. Trebuie să rămână concentrat până la capăt”, crede Luca. Meciul pentru titlul mondial IBF la categoria supermijlocie se va desfăşura la Quebec (Canada), pe 28 noiembrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.