Inaintea plecarii spre Campionatul European de la Belgrad antrenorul principal al nationalei de polo pe apa a Romaniei, Vlad Hagiu, declara ca echipa sa poate scoate un rezultat foarte bun, deoarece e prima competitie in care “tricolorii” nu vor mai evolua cu stresul calificarii la Mondiale deasupra capului. Previziunile celui care este considerat cel mai mare poloist roman din toate timpurile s-au adeverit si Romania va juca diseara pentru un loc in semifinalele intrecerii continentale.
Invinsa de Serbia cu 13-5 (4-2, 2-1, 4-1, 3-1), in ultimul meci al grupei A la CE de la Belgrad, Romania a ocupat locul al treilea in serie, si va juca pentru un loc in penultimul act contra echipei situate pe pozitia secunda in grupa B, Italia.
Fosti campioni olimpici, mondiali si europeni, medaliati cu bronz la ultima editie a Mondialelor – acolo unde romanii au terminat pe sase – peninsularii sufera in ultimul timp de un adevarat “complex romanesc”. Trupa lui Hagiu a castigat ultimele trei intalniri directe (10-8 si 12-11 in Cupa Mondiala si 9-7 luna trecuta, la turneul bucurestean).
Revenind la meciul cu Serbia, poloistii romani au fost mai siguri pe ei doar in prima repriza a meciului cu liderul grupei A, formatie neinvinsa pana in acel moment. “Tricolorii” au inceput mai bine meciul si au deschis chiar scorul, prin Andrei Iosep, dar gazdele au marcat apoi de patru ori consecutiv. Diferenta a crescut constant si in cele din urma Serbia s-a impus. Golurile gazdelor au fost marcate de Aleksandar Sapic (3), Branko Pekovic (2), Vladimir Vujasinovic (1), Vanja Udovicic (3), Petar Trbojevic (2), Danilo Ikodinovic (1), Andrija Prlainovic (1), pentru Romania punctand Andrei Iosep (1), Florin Bonca (1), Cosmin Radu (1), Matei Guiman (1), Ramiro Georgescu (1). În celelalte meciuri din Grupa A, Rusia a dispus cu 12-9 de Slovacia, iar Olanda a intrecut surprinzator Spania, cu 12-11.
Aceeasi performanta a obtinut-o si nationala Ungariei, in grupa B, care a invins, tot marti, nationala Germaniei, cu scorul de 20-10. Conform regulamentului, primele clasate din fiecare grupa, adica Serbia si Ungaria, se califica direct in semifinalele CE de la Belgrad, in timp ce echipele clasate pe locurile 2 si 3 in fiecare grupa vor juca eliminatoriu pentru celelalte doua locuri din penultimul act.
Astfel, nationala Romaniei va intalni astazi, de la ora 21.30, Italia, in timp ce in celalalt meci vor juca echipele Spaniei (locul 2 in grupa A) si Greciei (locul 3 in grupa B). Castigatoarele se vor califica in semifinale, iar invinsele vor juca pentru locurile 5-6.
Clasament grupa A
1. Serbia 5 5 0 0 78-34 15 pct
2. Spania 5 3 0 2 59-54 9 pct.
3. Romania 5 2 1 2 41-48 7 pct.
4. Rusia 5 2 0 3 49-53 6 pct.
5. Olanda 5 1 2 2 46-58 5 pct.
6. Slovacia 5 0 1 4 36-62 1 pct.