Jocul si implicit rezultatele slabe ale ‘ros-albastrilor’ din ultima vreme au ranit intrega suflare stelista. Tudorel Stoica, capitanul absent din noaptea magica a Stelei – 7 mai 1986 -, cand ‘vitezistii’ cucereau Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, sufera la randul sau cand vede cum a ajuns echipa sa de suflet.
‘Ca stelist, ma doare ceea ce se intampla acum in Ghencea. Nu-mi convine sa vad Steaua dominata la fiecare meci si un joc ce sufera. Fotbalistii traverseaza o perioada delicata. Se vede cu ochiul liber ca sunt demoralizati, ca sunt cu psihicul la pamant si ca nu mai au incredere in fortele proprii. Orice ocazie ratata este un soc pentru ei. Se intoarce ca un bumerang impotriva lor’, ne marturiseste Stoica.
„Cu totii sunt vinovati”
De ce s-a ajuns aici? ‘Greu de spus. Vinovati sunt cu totii. Nu doar antrenorul sau jucatorii. Or fi si probleme interne, nu-mi dau seama… Nu inteleg cum o echipa ca Steaua, cu un buget bun, cu experienta europeana, cu un patron care investeste mult cumparand fotbalisti straini pe sume mari, nu are cel mai bun lot din Liga I’, este de parere fostul capitan din Ghencea, care continua, explicand: ‘Deranjanta diferenta de opt puncte fata de CFR Cluj! Cu Rapid au castigat pe greselile lui Coman. Cu Dinamo, au facut un meci bun, dar totul s-a rupt la 3-1, la greseala lui Radoi. Puteau reveni atunci in joc. Cu Gloria, au evoluat haotic’.
Remediul? ‘Au nevoie de o serie de meciuri cu victorie pentru a-si putea reveni. Pot incepe chiar cu Timisoara in Cupa. Am speranta ca vor castiga’.