Renegat la Pitesti, de unde a fost demis in primavara, Cartu a revenit inversunat in Trivale. Totul pentru front, totul pentru victorie! Pe care a si obtinut-o cu Timisoara!

Dupa o prima repriza moarta, cu doar doua ocazii, cate una de fiecare parte –  Prepelita cu un sut periculos pe un gazon imbibat cu apa, apoi Balace cu un lob peste poarta, in actul doi s-a jucat si fotbal.

Banatenii, inviorati de Cristea, au controlat partea secunda. Au deschis scorul prin Izvoranu. Acesta, venit din linia a doua, a dejucat pasul la ofsaid al apararii pitestene, a preluat, la 20 de metri, un balon centrat de pe dreapta de Caramarin, a patruns in careu si a inscris de la 10 metri, in dreapta lui Vintila. Oaspetii si-au dublat avantajul prin Grigorie. Pitesteanul Daouda, aflat la marginea careului, a pasat inapoi, desi in spatele sau se afla Andrei Cristea, care a interceptat balonul, si, ajuns la sase metri, l-a pacalit pe Vintila, iesit in intampinare, centrand in fata portii, de unde Grigorie a marcat pentru 2-0.


FC Arges a revenit pe arena din Pitesti dupa un an in care a disputat meciurile de pe teren propriu la Mioveni, timp in care suprafata de joc de pe stadionul “Nicolae Dobrin” a fost modernizata, costurile lucrarilor ridicandu-se la 700.000 de lei noi, suma suportata de Primarie.

În tribunele arenei “Nicolae Dobrin” a fost prezenta intreaga familie a antrenorului principal de la FC Arges, Giuseppe Giannini, sotia sa, Serena, venind la meci impreuna cu cele doua fiice ale cuplului, Beatrice si Francesca, dar si cu sotia secundului Corado Giannini.

Atacantul Andrei Cristea, introdus pe teren in minutul 44, in locul lui Mansour, a disputat primul meci oficial in tricoul lui Poli.


FC Arges 0 : 2 Poli


1. Vintila 5,5
5. Chita (cpt) 5
21. Giannopoulos 5
25. Daouda 4
24. D. Rednic 5,5
8. Cruceru 5
10. Prepelita 6
20. Crivac   5,5
11. Nastasie 6
7. Bilasco 5,5
9. C. Tanasa 5,5


Antrenor: Giuseppe Giannini
Schimbari: Cruceru (68 I. Badea 5,5), Crivac (78 A. Chrita), Prepelita (86 Doman).


12. M. Popa 6,5
21. Olah 6
4. McKain 6,5
22. Mehmedovici 6
13. Emeghara 6
5. Alexa 6
6. Izvoranu 6,5
8. Caramarin 6
7. St. Grigorie 6
17. Balace (cpt) 6,5
24. Mansour 6


Antrenor: Sorin Cartu
Schimbari: Mansour (44 Cristea 6,5), Emeghara (68 Naidin 6), Caramarin (72 Bucur 6).


Arbitri: Alexandru Tudor 6 – Nicolae Marodin 7, Cornel Fecioru 7 (toti din Bucuresti).


Au marcat:  Izvoranu (67), St. Grigorie (78).


Mansour pleaca. Cine vine? Niculescu sau Ionut Mazilu


In minutul 44 Cartu l-a schimbat pe Mansour (foto), cu ex-stelistul Andrei Cristea. Nervos, senegalezul l-a injurat pe tehnician. Consecinta? Cu toata interventia patronului Iancu, africanul n-a mai  fost primit in autocarul echipei la intoarcerea acasa si a fost anuntat ca va fi trimis la echipa a doua pe termen nelimitat. Timisoara continua astfel negocierile pentru a mai aduce un atacant, pe Niculescu (Dinamo) sau pe Mazilu (Sportul).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.