‘Seara campionilor’, eveniment caritabil si totodata meciul de retragere a lui Nelutu Sabau, i-a mai adus o data in iarba pe reprezentantii ‘Generatiei de aur’. Hagi, Popescu si ceilalti fosti mari fotbalisti ai Romaniei au remizat cu stelele Olandei: 5-5.


Ratarea lui Ganea (2), atacantul suspendat in campionat, dar cu legitimatie de fosta stea a nationalei, a incalzit publicul clujean. Virtuozi veritabili, olandezii au venit cu o replica teribila, sutul lui Witschge (22), la care Stelea nu a avut reactie. A fost momentul care a animat jocul, devenit tot mai seducator.

Gica Hagi a facut spectacol

Ronald de Boer a executat un lob de senzatie in bara (24), Van Hooijdonk a pus latul pentru 0-2 (28), dar Hagi (34), cu un sut la coltul lung, a dat, ca pe vremuri, semnalul trezirii. Van Hooijdonk si-a permis o ‘scarita’ in bara la un penalty (38), dar nu a mai facut concesii pe finalul reprizei (45). La 1-4, dupa golul lui Ronald de Boer (47), ‘tricolorii’ au schimbat ritmul. Acelasi Hagi a mai inventat un gol de geniu (49), iar Ganea (54) ne-a apropiat la un singur gol, 3-4. Apararea condusa de Gica Popescu a mai cedat o data, la reusita lui Trustfull (59), insa ne-am tinut ca scaiul de oaspeti si Moldovan (63) l-a batut si el pe Van Breukelen. Craioveanu (80), cu o executie exploziva, a adus egalarea intr-un meci fastuos, care a readus in amintire magia pierduta a deceniului trecut.


Romania – Olanda 5-5


Au marcat: Hagi (34, 49), Ganea (54), V. Moldovan (63), Craioveanu (80) / Witschge (22), Van Hooijdonk (28, 45), R. De Boer (47), Trustfull (59)

ROMANIA: Stelea – Dan Petrescu, Gica Popescu, Selymes – Sabau, Adi Ilie, Hagi – Lacatus, V. Moldovan, Ganea. Au mai intrat: Rotariu, Craioveanu, Dobos, Stangaciu, Balint, Andone

OLANDA: van Breukelen ? Konterman, Frank de Boer, Hintum, Numan – Trustfull, Jonk, Ronald de Boer, Erwin Koeman – Witschge, Van Hooijdonk. A mai jucat: Verlaat


O parte din sumele obtinute pentru tricourile de la „Seara Campionilor”:


Tricou Suma (in euro) Cumparator 

Sabau  55.000 Iuliu Muresan
Gh. Popescu  22.000 Gigi Netoiu
Hagi  20.000 Vasile Turcu
Gullit  15.000 Iuliu Muresan
Stelea  15.000 Vasile Turcu
Ad. Ilie  12.000 Marian Dinu
Lacatus 12.000 Marian Dinu
E. Koeman  10.000 Gigi Netoiu
D. Petrescu  10.000 Vasile Turcu 
F. de Boer  10.000 Ion Craciunescu
Van Breukelen  10.000 Bogdan Stelea
V. Moldovan  10.000 Adrian Ilie
Belodedici  8.000 Adrian Ilie
I. Ganea  7.500 Bogdan Enoiu
Selymes  7.000 Gica Hagi
Numan  7.000 Gica Popescu
Craioveanu  7.000 Gica Popescu
Van Hooijdonk  6.000 Gica Hagi
Jonk  6.000 Gica Popescu
Balint  6.000 Bogdan Enoiu

Nota: Suma totala din tricouri: 388.500 de euro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.