Grupa G poate furniza una din marile surprize ale turneului asiatic: eliminarea prematura a triplei campioane mondiale, Italia.
Dupa infrangerea in fata croatilor si in urma succesului scontat al mexicanilor in fata ecuadorienilor, supercelebritatile lui Trapattoni sunt obligate sa invinga, joi, Mexicul. O infrangere a ‘’squadrei azzurra’’, coroborata cu victoria asteptata a croatilor in fata reprezentativei lui Dario Gomez, i-ar trimte pe ‘’macaronari’’ acasa. Tehnicianul mexican, Javier Aguirre, vizibil satisfacut de succesul contra Ecuadorului, a spus: "Am jucat la sacrificiu pentru ca doar asa puteam castiga. Sunt fericit pentru victoria obtinuta, iar calificarea in optimile de finala e, acum, la indemana noastra’’.
Selectionerul columbian al Ecuadorului, Hernan Dario Gomez, a admis ca urmatorul meci, cel cu reprezentativa Croatiei, va fi unul amical. Multumit de reusita sa, prima a Ecuadorului in fazele finale ale unui Mondial, Augustin Delgado se afla in vizorul celor de la Manchester United. Fost coechipier cu Dan Petrescu la Southampton, atacantul sud-american a declarat insa ca se va transfera, cel mai probabil, la o echipa din Franta. (Florin Preoteasa)
Mexic - Ecuador 2-1 (1-1)
Au marcat: Borgetti (28), Torrado (57) /Delgado (5).
Mexic: Perez - Vidrio; Marquez; Carmona - R. Morales; Torrado; Rodriguez (87 Caballero); Luna; Arellano - Borgetti (77 Hernandez); Blanco.
Ecuador: Cevallos - De la Cruz; Hurtado; Porozo; Guerron - G.Tenorio (35 Ayovi); Obregon (58 Aguinaga); Chala; Mendez - Kaviedes (53 C. Tenorio); Delgado.
A arbitrat: Mourad Daami (Tunisia).
Miyagi Stadium, Miyagi (Japoonia). Spectatori: 41.610.
Clasamentul grupei G
1. Mexic 6p (3-1)
2. Italia 3p (3-2)
3. Croatia 3p (2-2)
4. Ecuador 0p (1-4)
Ultimele partide (13 iunie): Ecuador - Croatia; Mexic - Italia.