Din Arabia Saudita, din Jeddah, Anghel Iordanescu spune in exclusivitate pentru Libertatea ca duce dorul familiei sale, aflata in Romania si abia asteapta sa revina acasa. Contractul pe care il are cu echipa de fotbal Al-Ittihad il tine departe de Romania de peste un an.


Iordanescu are ocazia sa-si vada familia doar de Sarbatori si in vacantele copiilor sai mai mici, Andrei, Alexandru si Maria. Antrenorul are la dispozitie o casa spatioasa, de lux, intr-un cartier rezidential, este vecin cu cativa romani si spune ca ii este foarte dor de casa.


Cu ocazia Sarbatorilor de iarna din 2005, familia s-a reunit la Jeddah. Singurul care a lipsit a fost fiul cel mare al antrenorului, Edi, plecat impreuna cu iubita lui, Delia, in Grecia. “Am tinut Craciunul si Revelionul ca la noi acasa. Am avut o masa de Craciun cu mancarurile noastre si ne-am distrat cu prietenii din Romania. M-am bucurat ca am avut langa mine aproape toata familia. De fiecare data cand copiii vin aici, petrecem mult timp impreuna.” Anghel Iordanescu are trei copii sub varsta majoratului: Maria –  care va implini anul acesta 8 ani, Alexandru – de 10 ani si Andrei – de 13 ani si atunci cand acestia sunt in Arabia Saudita, se joaca impreuna cu ei in parcurile special amenajate. “Campusul in care locuim are parc de distractii, restaurant, piscina. Exista un club pentru pusti si de fiecare data cand copiii mei vin aici se distreaza foarte bine acolo. Mai fac plaja, merg la cumparaturi si ne simtim foarte bine impreuna. Sotiei ii place sa mearga la cumparaturi, mai ales ca sunt magazine multe de la firme mari din toata lumea. Duc o viata austera si abia astept sa ma intorc in tara.”


„Fotbalistii arabi sunt seriosi, nu au aventuri”


La Al-Ittihad, Iordanescu isi petrece mare parte din timp impreuna cu cei cinci romani care activeaza alaturi de el la echipa araba: doi secunzi, un medic, un antrenor de portar, masor.


“Ziua studiem casete cu meciuri de fotbal, ne intalnim, discutam – ne-a povestit antrenorul. Aici antrenamentele se fac seara, pentru ca ziua este foarte cald. Vara sunt 45-47 de grade ziua, iar iarna intre 15 si 20 de grade. Fotbalistii respecta cu strictete sarbatorile religioase, rugaciunile si trebuie sa tin cont de ele. In perioada Ramadanului, de exemplu, ei vin la antrenamente fara sa fi mancat ceva si atunci trebuie sa am grija sa nu-i solicit prea mult. In fiecare dimineata se roaga la ora 5.30, apoi inca o data la 12.30 si iar inainte de antrenament.”
Inainte de fiecare meci fotbalistii au o jumatate de ora de rugaciuni obligatorii. Iordanescu spune ca fotbalistii arabi sunt seriosi, dedicati si mult mai linistiti in ceea ce priveste viata personala.


“Aici nu exista scandaluri de presa in care sa fie implicati fotbalistii si eventualele lor aventuri. Barbatii se casatoresc o singura data in viata, divortul fiind practic imposibil, iar aventurile nu sunt tolerate. Nu se bea alcool, nu se consuma carne de porc si nu sunt acceptate comportamentele indecente, iar posturile religioase sunt stricte.


Femeile ies pe strada numai acoperite –  indiferent daca sunt venite doar in vizita in Arabia Saudita – si au o conduita morala ireprosabila. Exista o politie religioasa, numita „Autoritatea pentru promovarea virtutii si prevenirea viciului”, care poate aresta persoanele care n-au legaturi de rudenie si care stau de vorba in locuri publice, acest fapt fiind considerat comportament indecent. Este vorba, bineinteles, de discutii intre barbati si femei.”


O accepta pe cantareata Delia de nora


Chiar daca spun ca nu si-au facut planuri temeinice de casatorie, Edi Iordanescu (27 de ani) si Delia Matache (23 de ani) si-au cunoscut posibilii viitori socri. Anghel Iordanescu spune ca, daca Edi se hotaraste sa se insoare cu Delia, el va fi de acord cu casatoria.


Delia Matache si Edi Iordanescu vor implini curand un an de cand sunt impreuna, perioada in care cei doi au avut timp sa se cunoasca si sa se declare multumiti de relatia lor. Chiar daca nu sunt inca hotarati sa se casatoreasca, Edi le-a prezentat-o pe Delia parintilor sai care sunt incantati de blonda cantareata.


Anghel Iordanescu spune ca el are incredere in deciziile fiului sau mai mare. “Eu am avut o copilarie grea si am muncit foarte mult pentru ceea ce am acum. Nu vreau sa ma amestec in familiile pe care copiii mei si le vor intemeia. Voi respecta optiunile lor, pentru ca si eu mi-am facut singur familia si sunt foarte multumit de ce a iesit”, a declarat Anghel Iordanescu. Fiul lui, Edi, spune ca deocamdata are o relatie frumoasa cu Delia Matache, dar ca nu s-au logodit, asa cum s-a speculat in ultima vreme: “Ne intelegem bine, avem o relatie frumoasa, dar nu suntem logoditi. Delia se intelege bine cu familia mea, mai ales cu mama, pe care a intalnit-o mai des. Este prea devreme sa vorbim de casatorie, amandoi avand in prezent multe proiecte din punct de vedere profesional. Oricum, parintii mei s-au cunoscut cu parintii Deliei si pot spune ca se inteleg perfect, mai ales ca sunt toti foarte credinciosi.”


Cei trei copii mai mici au ramas cu mama in Pipera


Edi Iordanescu este cel mai mare dintre copiii sotilor Anghel si Valeria. Are 27 de ani si a activat in Divizia B de fotbal pana anul trecut, cand a fost nevoit sa renunte din cauza unor probleme medicale. In prezent, Edi s-a asociat cu Chu La Ling, fost international olandez si cu Thomas Laftsis, fost international bulgar si presedintele clubului Levski Sofia, si a pus bazele unei firme de investitii imobiliare. Edi se pregateste pentru a urma cursurile scolii de antrenori de la Coverciano.


Urmatorii trei copii ai familiei Iordanescu – Alexandru, Andrei si Maria – sunt elevi la o scoala din Bucuresti si locuiesc impreuna cu mama lor in cartierul Pipera.


Locuieste intr-un cartier pazit de militari inarmati


Jeddah este situat in vestul Arabiei Saudite, are iesire la Marea Rosie si poate fi considerat mai putin strict in ceea ce priveste rigorile islamice. “Cartierul in care locuiesc eu si ceilalti romani este pazit de militari inarmati. As fi vrut sa-mi aduc aici familia, dar nu puteam sa mut copiii la o scoala de aici, pentru ca ar fi fost departe de casa in care locuim, apoi nu stiu cat va dura sederea mea aici. Contractul meu expira in vara si nu stiu daca se va prelungi, pentru ca eu nu rezist foarte mult timp departe de familia mea”.


Chiar daca onorariul lui Iordanescu (1,5 milioane de dolari pe sezon) depaseste orice alt salariu pe care l-a avut sau pe care l-ar putea avea in Romania, antrenorul spune ca abia asteapta sa se intoarca acasa pentru a fi alaturi de familia sa.


Pe locul 10 in topul celor mai buni antrenori de echipe de club


Demisionar de la conducerea tehnica a nationalei de fotbal a Romaniei in luna noiembrie 2004, Anghel Iordanescu a semnat, in martie 2005, un contract pe 16 luni cu gruparea Al-Ittihad, club de la care primeste 1,5 milioane de dolari pe sezon. Hulit in tara dupa ratarile calificarilor la turneele finale, Generalul a avut parte, anul trecut, de momente de glorie cu formatia saudita. Cucerirea Ligii Campionilor Tarilor Arabe, a Ligii Campionilor Asiei si a locului 4 la Campionatul Mondial al Cluburilor, l-au propulsat pe Iordanescu (55 de ani) pe locul zece in topul celor mai buni antrenori de echipe de cluburi in anul 2005, clasament realizat de Federatia Internationala pentru Istoria si Statistica Fotbalului.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Obiectul ciudat observat de un bărbat pe Google Earth. A rămas fără cuvinte când l-a descoperit în realitate
FANATIK.RO
Obiectul ciudat observat de un bărbat pe Google Earth. A rămas fără cuvinte când l-a descoperit în realitate
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Prognoza meteo pentru 9 decembrie - 6 ianuarie. Cum va fi vremea de Crăciun și de Anul Nou
Observatornews.ro
Prognoza meteo pentru 9 decembrie - 6 ianuarie. Cum va fi vremea de Crăciun și de Anul Nou
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI