În 1997, Mihai Leu (42 de ani) aducea României primul titlu de campion mondial la box profesionist, în versiunea WBO. Adversar al pugilistului român a fost panamezul Santiago Samaniego, care a fost învins la puncte, după 12 reprize.

Mihai L4360-240428-ana.jpgeu îşi aminteşte cu precizie detaliile fantasticului meci disputat pe 22 februarie 1997, la Hamburg, contra panamezului Santiago Samaniego, în urma căruia a devenit primul român campion mondial la box profesionist. “După ce am aflat numele adversarului, l-am sunat pe bunicul meu. Dar la telefon a răspuns tata, care mi-a spus că bunicul murise cu doar o oră înainte”, ne-a dezvăluit Mihai Leu. “Timp de două săptămâni am decis să vin în România, împreună cu soţia mea, Ana, şi cu fiul nostru, Marco, pentru a uita de box. M-am întors în Germania şi m-am apucat serios de treabă”, a continuat să povestească fostul boxer. El a avut parte de un meci extrem de dificil în compania panamezului.4360-240429-arhiva.jpg

«Amore, eşti campion»

“În primele trei reprize a fost tare ca o stâncă. La finalul reprizei a patra, soţia mea i-a cerut antrenorului să arunce prosopul. Credea că nu mai rezist şi dorea să abandonez. Antrenorul mi-a spus atunci: «Gândeşte-te la fiul tău şi la milioanele de români! ». Acest îndemn m-a mobilizat. La finalul celor 12 reprize, soţia mea, care a tras cu ochiul la foile arbitrilor, a văzut prima că sunt învingător. A urcat în ring, m-a luat în braţe şi mi-a spus: «Amore, eşti campion mondial!». Am izbucnit în plâns”, a povestit Leu.

O ghicitoare i-a prezis victoria

Chiar în ziua meciului, la plimbarea de dimineaţă pe care a făcut-o împreună cu antrenorul său acesta i-a dezvăluit că sunase la cea mai cunoscută clarvăzătoare din Elveţia, care i-a spus că va avea un meci greu, dar că va învinge. “M-am uitat un pic mirat la el. Nici astăzi nu ştiu dacă a spus acest lucru pentru a mă încuraja sau chiar a făcut-o”, menţionează Mihai Leu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.