Cel mai important meci al acestui an în baschetul românesc se joaca miercuri, de la ora 19.45, în Sala Sporturilor Olimpia, din Ploiești! O victorie a celor de la Asesoft în fața rușilor de la Krasny Oktyabr Volgograd înseamnă, în proporție de 90%, calificarea în Top 32 al Eurocup!

Vladimir Arnautovic, antrenor CSU Asesoft Ploiești, a declarat înaintea partidei: ”Krasny Oktyabr se află la un singur punct în spatele nostru, astfel încât jocul de miercuri prezintă o miză extrem de importantă. Avem șansa de a ne consolida ultima treaptă a podiumului și, totodată, de a scăpa de presiunea unui nou meci pe teren propriu, unde trebuie să fim, de fiecare dată, de două ori mai atenți și mai concentrați. Dacă vom respecta planul tactic şi nu ne vom hazarda la construcţie, aşa cum s-a întâmplat în ultimele două partide, cu Partizan şi BC Mureş, în care am pierdut 26 de posesii, vom avea o bună şansă de a câştiga din nou în faţa propriilor fani”.

Pivotul american Christopher Cooper (foto, jos) e și el foarte concentrat:  “Miercuri seară vom disputa un meci foarte important împotriva unei echipe care a suferit unele modificări la nivelul lotului în comparaţie cu prima partidă, din Rusia. Krasny Oktyabr are şi un antrenor nou, care a venit cu un stil diferit şi o altă concepţie despre jocul de baschet. Pentru a ne proteja terenul propriu trebuie să evoluăm excelent în atac şi ceva mai bine în apărare comparativ cu ultimele jocuri. Eu şi colegii mei vom aborda cu multă încredere jocul cu ruşii”.

COOPER

10358971_996932390333643_2108502976365262091_o

Clasamentul grupei Eurocup
1. Lietuvos Rytas (4-1) – 9 puncte
2. Banvit Bandirma (4-1) – 9 puncte
3. CSU Asesoft (3-2) – 8 puncte
4. Krasny Oktyabr (2-3) – 7 puncte
5. Hapoel Ierusalim (1-4) – 6 puncte
6. Partizan Belgrad (1-4) – 6 puncte

Primele patru echipe acced în grupele principale.

Azi: Partizan Belgrad – Lietuvos Rytas
Miercuri: CSU Asesoft – Krasny Oktyabr (19.45, Digisport), Hapoel Ierusalim – Banvit Bandirma

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.