Dupa doar 12 etape, Rapidul pare sa-si fi incheiat socotelile cu titlul de campioana. Remiza de la Iasi, care i-a dus pe giulesteni la 16 puncte de Dinamo, ii obliga pe Razvan Lucescu si ai lui sa-si faca iluzii doar in privinta locului 2.
Jocul bun cu PSG nu e neaparat o recomandare pentru o deplasare reusita la Iasi. Baietii lui Ionut Popa nu i-au lasat sa respire pe rapidisti, obligati sa care mingea cu cate un jucator al gazdelor in spate. In prima parte, doar Zicu a amenintat poarta ieseana, in trei randuri (7, 27, 45), Griffiths si Buga contempland, de departe, zbaterea fostului dinamovist.
Discreti in ofensiva o jumatate din meci, moldovenii au inaintat tot mai apasat spre careul lui Dani Coman. Cum nici Rapidul nu s-a multumit cu remiza, ocaziile au pigmentat din plin finalul de meci.
Ploaie de ocazii
Viorel Moldovan, lovitura de cap din 6 metri (73), Burdujan, sut scos de Branet (75), Zicu, blocat de acelasi Branet (83), Sapunaru, ”cap” pe langa (84), tot Burdujan, voleu respins de la 12 metri (91), puteau sa aduca victoria pentru Rapid, dar fulgerul a fost aproape sa loveasca la cealalta poarta, in ultima faza, cand ”torpila” lui Sfarlea a fost deturnata ireal de Dani Coman. Un joc in care Rapid a venit cu ocaziile, in timp ce iesenii si-au pus sufletul la bataie.
Poli Iasi 0 : 0 Rapid
1. Branet 7
2. Ad. Toma 6
77. Buta 6,5
4. I. Ionescu 6,5
23. Bordeanu 6
11. Onofras 6
25. Iurisniti 6
22. Sarici 6
14. Sfarlea 6,5
29. Palimaru 6
27. Czernoch 6,5
Antrenor: Ionut Popa
Schimbari: Palimaru (67 Tincu 6); Onofras (93 Mitrovici).
1. D. Coman 6,5
19. Sapunaru 6,5
24. Maftei 6
6. I. Rada 5
9. Badoi 6
8. Negru 5
17. Maldarasanu 6
5. I. Stancu 6
29. Buga 5
11. Griffiths 4
7. Zicu 6
Antrenor: Razvan Lucescu
Schimbari: Negru (46 C. Lazar 5,5); Griffiths (46 V. Moldovan 6); Buga (70 Burdujan 6).
Au arbitrat: Cristi Balaj (Baia Mare) 5,5 – Aurel Onita (Constanta) 6; Gero Szabo (Cluj-Napoca) 6.