Fetita lui Adrian Mutu, Adriana, va fi crestinata luna viitoare la Florenta. Amanuntele legate de botez au fost puse la punct de fotbalist si de nasul lui, Nicu Gheara. De petrecere, cei doi vor incepe sa se ocupe cu doar o saptamana inainte.
Adriana Matos Mutu va fi botezata in rit ortodox la data de 12 noiembrie, la numai o zi dupa ce micuta va implini 5 luni. Tot atunci, Adrian Mutu va primi trei zile libere de la antrenorul echipei Florenta, care i-a dat voie sa paraseasca echipa si sa fie alaturi de familie pentru acest eveniment special.
Daca la nunta au participat patru sute de persoane si s-au cheltuit aproximativ 300.000 euro, botezul va reuni doar familiile sotilor Mutu si pe cea a nasilor, iar cheltuielile nu vor fi exagerate. “Nu va fi o petrecere mare, ci una cu 30 de persoane. Va fi un botez in familie, pentru ca asa am hotarat impreuna cu Adrian”, spune nasul Nicu Gheara.
La petrecere vor fi numai 30 de invitati
La botezul Adrianei vor fi prezenti parintii lui Adrian, ai brunetei Consuelo, dar si cateva dintre surorile dominicancei si Leo Matos Berrido, socrul lui Adrian Mutu.
Fosta sotie a „briliantului”, Alexandra Dinu, nu a fost invitata la botez
Alexandra Dinu, fosta sotie a lui Adrian Mutu si mama primului sau copil – Mario, care acum are 4 ani, nu a fost chemata la botezul micutei Adriana. Contactata de Libertatea si intrebata daca a fost sau nu sunata de Mutu pentru a lua parte la ceremonia din data de 12 noiembrie, Alexandra a spus doar atat: “Nu m-a sunat Adi!”. Alte comentarii nu a facut, motivand ca se afla la lucru, pe platoul de filmare al unei noi pelicule.