Daca “torinezul” Adrian Mutu a fost laudat dupa derby-ul din etapa a XXIX-a cu AC Milan, Cristi Chivu a fost trimis “la podea” de presa din Italia, dupa esecul din deplasarea de la Ascoli, scor 2-3.
Una calda, alta rece pentru romanii din Serie A. In meciul Juventus-AC Milan, capul de afis al etapei, terminat 0-0, Mutu, care a jucat toate cele 90 de minute, a fost notat cu 6,5 de catre agentia “Datasport”. “Capello i-a acordat incredere, iar romanul i-a raspuns cu un joc de mare sacrificiu pe banda dreapta, avand cateva incursiuni periculoase”, a notat sursa citata. Aceeasi agentie l-a pus la zid pe Cristi Chivu, dupa infrangerea Romei de la Ascoli, scor 2-3, capitanul “tricolorilor” fiind notat cu 5. “Desi elegant in anumite momente ale jocului, Chivu a fost depasit, la fel ca toata apararea. In finalul meciului, a fost eliminat pentru un fault in postura de ultim aparator, astfel incheindu-se un sir de 12 jocuri fara infrangere”, a scris sursa citata.
Altfel, site-ul “tribalfootball”, a anuntat ca AC Milan este dispusa sa faca orice efort pentru a-l avea pe Cristi Chivu, platind o suma considerabila “romanilor”, plus mijlocasul Pasquale Foggia sau portarul Christian Abbiatti. Ceilalti doi romani din Serie A, Bogdan Lobont, de la Fiorentina, a primit nota 6 din partea aceleiasi agentii pentru cele doar 29 de minute din partida cu Cagliari, intrerupta din cauza vantului foarte puternic, in timp de Paul Codrea a fost notat cu 6, pentru prestatia din meciul dintre Palermo si Udinese. “La Palermo, Codrea a fost prea putin dinamic si nu a facut nimic pe langa indicatiile antrenorului sau”, a scris “Datasport”.