Dupa jocul cu Olanda, Mutu a resimtit dureri la ambii genunchi, la unul avand chiar o plaga deschisa langa rotula. Desi nu a efectuat antrenamentul de duminica seara de la Piatra Neamt, alarmand intreaga suflare ‘tricolora’, varful Fiorentinei va fi pe teren in confruntarea cu Luxemburg.
‘Voi juca impotriva nationalei Luxemburgului. Duminica nu m-am antrenat pentru ca ma dureau genunchii. Am niste contuzii, dar azi (n.r.-ieri) ma voi pregati’, a afirmat Mutu, stergand orice urma de indoiala privind prezenta sa pe teren maine. Selectionerul Piturca se confrunta insa cu alte probleme, Codrea fiind suspendat, in timp ce Rat, accidentat, va sta departe de gazon trei saptamani.
„In provincie, fanii sunt mai primitori”
Capitanul nationalei din partida cu batavii a ramas placut surprins de primirea pe care a avut-o prima reprezentativa la Piatra Neamt. ‘A fost o primire extraordinara. Ca la Piatra Neamt am vrea sa fie peste tot. Faptul ca suporterii sunt alaturi de noi ne obliga sa dam tot ce avem mai bun din noi, ne face mai orgoliosi. De fiecare data cand jucam in provincie, oamenii sunt mult mai primitori, atat la antrenamente, cat si la meciurile oficiale’, a afirmat Adi, ‘urechind’ voalat comportamentul suporterilor bucuresteni.
Adi a spus ca si-ar dori o zi a barbatului in Romania, asa cum se obisnuieste in Italia. ‘Imi doresc o zi a barbatului. Nu as vrea un cadou anume, pentru ca dragostea sotiei mele, Consuelo, imi e de ajuns’.
Lobont, surprins de Piatra Neamt
Portarul Bogdan Lobont a fost impresionat de primirea de la Piatra Neamt. ‘A fost extraordinar, asta si datorita rezultatului din Olanda’, a spus goalkeeperul, care a continuat: ‘Din pacate, la meciul de miercuri (n.r.-maine) multa lume va ramane afara din cauza faptului ca nu este un stadion mai mare. Nici nu stiam de Piatra Neamt pana nu am primit convocarea. Nu mai venisem aici de noua ani. Am vazut vestiare frumoase , asa cum nu am vazut nici in Olanda, si un teren bun pentru a face un meci mare cu Luxemburg. Lumea e dornica sa ne vada de la doi-trei metri, nu numai la televizor’.
Chivu nu avea voie la meci
Referitor la prezenta lui Chivu alaturi de echipa nationala la Rotterdam, Adrian Mutu a dezvaluit in premiera: ‘Cristi a venit in Olanda chiar daca medicii i-au interzis. Nu mai putea sa vina si la Piatra Neamt. Deja a facut mult pentru noi ca a venit la Rotterdam sa ne sustina personal. O sa avem mare nevoie de el peste o luna, doua pe teren’.
Preliminarii pentru EURO 2008
Romania – Luxemburg
Maine, ora 18.30, in direct la TVR 1. Stadion Ceahlaul, Piatra Neamt
Clasament preliminarii, grupa G
1. Olanda 5 3 2 0 7-2 11
2-3. Romania 4 2 2 0 7-3 8
Bulgaria 4 2 2 0 7-3 8
4. Belarus 5 2 1 2 9-11 7
5. Slovenia 4 1 1 2 4-7 4
6. Albania 4 0 2 2 3-6 2
7. Luxemburg 4 0 0 4 1-6 0
Meciurile de sambata: Olanda – Romania 0-0,
Albania – Slovenia 0-0, Luxemburg – Belarus 1-2.
Meciurile de miercuri: Romania – Luxemburg (ora 18.30), Slovenia – Olanda, Bulgaria – Albania.