Clubul Rapid îl susţine pe fotbalistul brazilian Carlos Wellington, de la Concordia Chiajna, care a fost ţinta unui atac rasist în timpul partidei disputată vineri seară în timpul meciului Concordia – Rapid 0-0.

Un suporter rapidist a aruncat cu o coajă de banană înspre jucător.

Preşedintele Rapidului, Nicolae Stanciu, i-a transmis astăzi un mesaj de susţinere lui Wellington prin intermediul unui testimonial.

Fosta glorie a Giuleştiului a detaliat pentru SportNews.ro: „Regretăm ceea ce s-a întâmplat. Acel suporter nu trebuia să facă acel gest, dar nu e normal să sufere un club pentru acţiunea individuală a unui fan, care nici măcar nu se afla în sectoarele rezervate susţinătorilor noştri.

Şi noi am avut un jucător de culoare Bernard White, prin anii 90, care s-a confruntat cu remarce rasiste. Şi noi, jucătorii Rapidului, am fost făcuţi ţigani.  

Am vrea să-i demonstrăm lui Wellington că nu avem nimic cu el şi ne gândim să-l invităm într-o zi să se antreneze împreună cu jucătorii Rapidului. 

Suporterii echipei Dinamo au aruncat cu făină şi cu banane la cantonament când erau pe acolo d-alde Okunowo. Dar nu s-a luat nicio măsură. 

Ne este teamă să nu primim vreo amendă de 15.000 – 20.000 de euro şi să ne mai şi suspende terenul. Numai asta ne-ar mai lipsi pe praful ăsta”. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
FANATIK.RO
Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
FANATIK.RO
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Știrileprotv.ro
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Observatornews.ro
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI