Napoca Rally Academy va participa la Raliul Iaşiului, penultima etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, cu trei echipaje. Etapa de la Iaşi se va desfăşura în perioada 5 – 6 septembrie.

Napoca Rally Academy va alinia trei echipaje la startul Raliului Iaşiului 2014, penultima etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop. Etapa se va desfăşura în perioada 5 – 6 septembrie, pe specialele de macadam din jurul oraşului Iaşi, etapa fiind una care se anunţă extrem de interesantă. 

Pentru Bogdan Marişca, Raliul Iaşiului este primul de anul acesta în care va concura alături de Carmen Poenaru, aceasta luând startul în etapa de la Iaşi imediat după succesul obţinut în dreapta Ekaterinei Stratieva, în Ladies Trophy, la Barum Czech Rally Zlin, din cadrul ERC.

“Este prima cursă alături de Carmen, din acest sezon, şi obiectivul nostru este să ne rodăm puţin, să începem să lucrăm împreună, fără presiunea unui rezultat. Îmi place mult etapa de la Iaşi, este una cu probe rapide şi un macadam bun, şi sper să ajungem la sosire fără probleme. Mi-am propus să ne bucurăm de fiecare kilometru parcurs şi cred că acest lucru va face mult mai uşoară acomodarea cu Carmen”, a spus Bogdan Marişca.

tempestini

Simone Tempestini / Dorin Pulpea – Puegeot 207 S2000

Raliul din acest weekend se află pe lista competiţiilor preferate şi pentru Marco Tempestini, care va concura alături de Toni Avram pe modelul Ford Fiesta R5. “La Iaşi am ajuns întotdeauna pe podium, dacă nu am avut probleme. Din păcate pentru mine, cu două abandonuri şi o excludere, sezonul în clasamentul general este compromis aşa că voi merge la maximum pentru a face spectacol pentru fanii de pe margine şi pentru echipă. Este un raliu care îmi place foarte mult şi voi încerca să mă distrez cât mai tare pe probe”, a spus şi Marco Tempestini.

După ce din cauza unor probleme medicale a ratat participarea la Barum Czech Rally Zlin, etapă din Campionatul European de Raliuri, Simone Tempestini revine în competiţii alături de Dorin Pulpea pe modelul Peugeot 207 S2000. “Îmi pare rău că nu am luat startul în Cehia, dar am avut nevoie de această pauză pentru a mă reface. Aştept cu nerăbdare să luăm startul pe suprafaţa mea preferată şi obiectivul este să mă lupt pentru un loc pe podium”, a spus Simone Tempestini. 

Raliul Iaşiului începe joi, 4 septembrie, cu prezentarea oficială şi startul festiv, iar vineri şi sâmbătă (5 – 6 septembrie) sunt programate cele 10 probe speciale cu o lungime de 121,45 km.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.