În iunie, la Bucureşti, echipa de rugby a României câştiga pentru prima dată IRB Nations Cup. Şi toată lumea remarca schimbarea la faţă, în bine, a naţionalei noastre. Au trecut aşase luni de atunci. Şi, contrar aşteptărilor, “stejarii” au pierdut meciurile-test cu Japonia (23-34) şi cu SUA (3-34).
Dezamăgit de joc şi de rezultat, flankerul Alexandru Manta a comentat la finalul disputei de sâmbătă seară, cu yankeii: “Am alergat 30 de minute să punem mâna pe balon...”. Revenit la lotul naţional după doi ani, medaliatul cu bronz de la Mondialele de juniori din 1996 a făcut o analiză la rece.
Cuprins:
“Cu japonezii am dat un eseu pe înaintare. Ei au un joc diferit. Se organizează bine, protejează balonul şi aleargă foarte mult. N-am ştiut să ne impunem jocul”, ne-a declarat Manta.
Legitimat la Lyon, Manta a făcut naveta între Franţa şi România în ultimele trei săptămâni, el disputând şi meciurile de la Aurillac şi cu Oyonnax, în Liga a doua. Nu ştie dacă va prinde Cupa Mondială din 2015, însă a acceptat să se întoarcă la lot fiindcă nu vrea să regrete mai târziu. “Am considerat că încă îmi mai pot ajuta colegii, că mai pot face ceva pentru România”, a mărturisit el, adăugând că, la primăvară, în preliminariile pentru CM, vom avea meciuri dificile, Georgia fiind principalul nostru adversar.
Unii dintre jucătorii români au ieşit destul de şifonaţi din confruntarea cu americanii. La finalul partidei, pilierul Horaţiu Pungea (26 de ani) avea faţa şi tricoul de joc pline de sânge. Şi stelistul Ionel Cazan a părăsit terenul accidentat, el acuzând o lovitură la gleznă.
Aflată pe locul 16 în ierarhia International Rugby Board, cu două locuri mai sus decât România, echipa SUA s-a prezentat la partida-test de pe stadionul Arcul de Triumf din postura de campioană olimpică en titre! Americanii au câştigat medalia de aur în 1924 (Paris) când “stejarii” au obţinut-o pe cea de bronz, prima din istoria participării României la JO. De atunci, rugby-ul n-a mai figurat în program, el urmând a reveni în 2016, la Rio, însă în varianta cu şapte jucători.