Creierul lui Chelsea, Adrian Mutu, nici n-a marcat, dar nici n-a rezistat mai mult de o repriza in primul sau meci din „Champions League”, contra cehilor de la Sparta Praga. Accidentat inainte de pauza, „Briliantul” a primit, ieri, de la medicul echipei londoneze, vestea ca „nu e nimic grav”.
„The Mirror”: „Mutu a muncit mult si a fost creierul echipei. Din pacate pentru antrenorul Claudio Ranieri, el nu a reusit sa mai apara si in repriza a doua, dupa ce s-a accidentat la glezna”. Cotidianul l-a desemnat pe roman omul meciului.
„The Sun” a mentionat ca Adrian Mutu a fost inlocuit in repriza a doua dupa ce a fost lovit la glezna dreapta de Michalik, cu putin timp inainte de pauza. Potrivit sursei citate, „micutul roman a provocat tot felul de probleme apararii cehe prin miscarea si randamentul sau”. Mutu a primit nota 7 pentru evolutia sa.
„The Independent” a scris ca, desi rusii nu sunt foarte populari la Praga, miliardarul Roman Abramovici s-a simtit ca acasa in capitala Cehiei, mai ales ca echipa sa a castigat. „Mutu si Petit au jucat foarte bine, insa Ranieri a fost nevoit sa-i inlocuiasca. Pana la final, Gallas a avut grija ca Abramovici sa plece de la Praga cu amintiri frumoase”, a mai notat „The Independent”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.