Liderul mondial a pierdut cu 1-6, 6-3, 6-1 în fața neamțului, după un meci de două ore și cinci minute.

Tenismenul sârb a câștigat toate cele trei Grand Slamuri jucate în acest an și își propusese să obțină Golden Slamul (cucerirea într-un sezon a celor patru turnee majore și a aurului olimpic).

„I-am spus că este cel mai mare din toate timpurile și că va fi. Știu că a urmărit să câștige Golden Slamul, dar în aceste momente, eu și Novak suntem foarte apropiați. Bineînțeles că sunt fericit că am câștigat, dar la finalul zilei, știu ce simte Novak”, a declarat Zverev, la finalul victoriei, în fața reporterilor.

Djokovic nu pierduse niciun set la Jocurile Olimpice înainte de meciul de vineri și dădea semne că va închide rapid meciul cu Zverev, deoarece finalistul US Open din 2020 nu a reușit să țină pasul cu intensitatea lui Djokovic la început.

Zverev n-a renunțat însă la luptă și a crescut nivelul jocului. La 2-2, Djokovic a făcut break, dar neamțul a egalat rapid. De la 3-3, Zverev nu a mai cedat niciun game: și-a câștigat de două ori serviciul, a făcut un break și a trimis meciul în decisiv, potrivit Gazeta Sporturilor.

Tot GSP scrie că, în setul trei, la 2-0 pentru adversar, Djokovic a avut o criză de nervi. Sârbul era condus cu 15-0 pe propriul serviciu și a avut o izbucnire nervoasă după ce a pierdut ușor un punct.

Foto: EPA

   

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Ce ascunde scandalul emisarilor trimiși în SUA de premierul Ciolacu
Adevarul.ro
Ce ascunde scandalul emisarilor trimiși în SUA de premierul Ciolacu
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Rezultatele la simulare BAC 2025 se anunță pe 8 aprilie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Observatornews.ro
Rezultatele la simulare BAC 2025 se anunță pe 8 aprilie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI