Fara sa straluceasca, Steaua a remizat, 1-1 cu Dinamo Kiev in penultima etapa din Liga Campionilor, scor care a echivalat cu calificarea in “16”-imile Cupei UEFA. “Ros-albastrii” ajung in primavara europeana pentru al treilea an consecutiv. Radoi a trasat noul obiectiv: “Vrem sa ajungem in finala celei   de-a doua competitii a continentului! Ne sta in putere!”.


Banel Nicolita pare sa-si fi revenit dupa cosmarul autogolului de pe “Bernabeu” si a vorbit prima data dupa acel episod: “Da, pot spune ca zambesc iar, mi-am revenit psihic dupa aceasta calificare”.


Daca dinamovistul Borcea a facut o declaratie-soc – “Am fost pentru prima data in viata mea suporterul echipei lui Becali” -, rapidistul Copos a fost ironic: “Traiasca poporul ceh!”, aluzie la faptul ca brigada ceha a anulat un gol valabil ucrainenilor.


Dica n-a stralucit marti seara. A fost mai degraba ”o flacara plapanda” a celui care facea instructie cu ucrainenii in neverosimilul 4-1 de la Kiev. A tresarit o singura data si a fost de ajuns, scotand din joben o ”bijuterie” de gol cat o calificare in primavara europeana.


Era minutul 69, iar tabela arata un infiorator 0-1. Dica se inghionteste  in dreptul careului lui Sovkovski cu ”malaii” ucraineni din aparare pentru a putea primi pasa lui Nicolita. Urmeaza o clipa de magie, in care decarul Stelei, precum un vrajitor, isi termina numarul in uralele publicului. La final, ”eroul” avea sa se deconspire.

Decarul explica modul in care a marcat

”M-am uitat la portar, mi-am facut mai intai mingea pe dreptul, dar acolo erau trei sau patru adversari gata sa ma blocheze. Asa ca am tras cu stangul, iar norocul a fost de partea mea”, a povestit elevul lui Olaroiu.     

Dupa ”dubla” de la Kiev din tur, Nicolae Dica a ajuns la cota trei in urma reusitei de marti seara, instalandu-se in topul golgeterilor din Liga Campionilor, la doua lungimi de unda de liderul clasamentului, atacantul de la Chelsea, Drogba. Alaturi de ”Dicanio”, in ierarhie mai figureaza Vali Badea, cu doua goluri, si Sorin Ghionea, cu o reusita.


‘Mi-a revenit zambetul’


”Jardel” a incercat sa-si faca jocul obisnuit in confruntarea cu ucrainenii. S-a zbatut mult, desi nu a reusit sa obtina un rezultat pe masura. I-a dat insa o pasa de gol lui Dica, similara cu o noua primavara a Cupei UEFA.


La final era fericit. ”Cosmarul autogolului” de pe Bernabeu din meciul cu Real parea sa fie dat uitarii dupa nopti lungi de nesomn si dupa evolutii dezamagitoare in partidele ce au urmat.

”Da, pot spune ca mi-a revenit zambetul pe buze dupa aceasta noua calificare in primavara europeana a Cupei UEFA. Aveam nevoie de asa ceva. Am uitat de acel moment nefericit din Spania. Doamne ajuta! Sper sa facem o surpriza si mai placuta decat editia trecuta, cand am jucat semifinala. Obiectivul nostru, al jucatorilor, este finala Cupei UEFA. Facem totul, pas cu pas, si pentru acest moment pot spune ca ne-am indeplinit prima dorinta: calificarea in primavara”, a spus Nicolita.

Desi patronul nu a oficializat cuantumul primei de accedere in finala, Gigi Becali s-a gandit la cate 100.000 de euro de jucator. “Din superstitie, anunt primele doar dupa performanta”, a declarat Becali.


Steaua 1 : 1 Dinamo Kiev


12. Cernea 6
27. S. Stancu 7
3. Goian 7
24. Ghionea 6
18. P. Marin 6
16. Nicolita 6,5
8. Ov. Petre 6
22. Paraschiv 5
7. Oprita 5
10. Dica 7
21. Thereau 7
Antrenor: Cosmin Olaroiu
Schimbari: Oprita (55 Cristocea 6,5); Paraschiv (67 Radoi 6,5); Dica (90+1 Lovin).


1. Sovkovski 6
81. Markovici 6
44. Rodrigo 5
4. Rodolfo 5
30. El Kaddouri 5
37. Yussuf 6
20. Gusev 6
8. Bialkevici 6
10. Cernat 6,5
16. Satkih 6
9. Kleber 4
Antrenor: Anatoli Demianenko
Schimbari: Rodolfo (46 Gavrancici 5); Kleber (67 Milevski 5); Cernat (76 Rincon).


Au arbitrat:  Jaroslav Jara 4 – Miroslav Zlamal 4, Antonin Kordula 4 (toti din Cehia).


Au marcat:  Dica (69)/ Cernat (29).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.