De Ciprian Iana,

În vârstă de 91 de ani, Elena Pagu a câștigat medalia de aur la 5 km. marș, la Campionatul European Masters.

La 91 de ani Elena Pagu se remarcă la marș sportiv, proba atletică la care deține titluri de campioană mondială, europeană și balcanică.

„„M-am străduit ca să mai aduc o medalie pentru țara noastră! Concurez ca să îmi măsor puterile cu cele mai tinere. Erau atlete și cu 10 ani mai tinere ca mine. În cursa a fost plăcut, o vreme bună și  am reușit o cursă bună. Aproximativ 25 de concurente am fost și toate venim de la categorii diferite de vârstă”, a declarat Elena Pagu pentru AIMX.

Următorul concurs, la Alicante

Elena Pagu câștigă cursa după cursa și are următorul „examen” în mai, tot în Spania, dar la Alicante.

„Acesta este modul meu de viață! Nu se poate altfel pentru mine. Nu pot să trăiesc fără să îmi depășesc limitele. Vreau să mă compar cu atletele mai tinere. Sunt bucuroasă când concurez, îmi da un sentiment unic și satisfacție”, a mai spus sportiva nonagenară.

FOTO: aimx.ro


CITEȘTE ȘI: Veste bună pentru Simona Halep: Caroline Wozniacki, eliminată în turul II la Miami. Simo, lider WTA până la Roland Garros

Nadal, iritat de o întrebare despre căsătorie: „O întrebare de rahat!” Cum a continuat dialogul, jurnalistul așteaptă scuze
GSP.RO

Nadal, iritat de o întrebare despre căsătorie: „O întrebare de rahat!” Cum a continuat dialogul, jurnalistul așteaptă scuze

Horoscop 12 noiembrie 2019. Balanțele au tendința să exagereze
HOROSCOP

Horoscop 12 noiembrie 2019. Balanțele au tendința să exagereze