La 39 de ani, Pierre van Hooijdonk a venit la Euro in postura de consultant al unei televiziuni batave. Prezent in tribune la meciul Romania-Italia, olandezul a vorbit cu Libertatea despre sansele nationalei lui Piturca de a prinde ‘sferturile’.
Libertatea: Pierre, Olanda ta bate tot.
Van Hooijdonk: M-a surprins forma pe care a atins-o nationala lui Van Basten impotriva Italiei si Frantei, pentru ca nu aratase mare lucru in ultimul an. S-au vazut insa ambitia jucatorilor, orgoliul lor.
Acum, ca sunteti calificati, veti juca cu aceeasi determinare contra Romaniei?
Da. Olanda nu face cadouri. Ne-ati batut in preliminarii, asa ca avem un motiv in plus sa ne luam revansa.
Totusi, Romania a remizat cu Franta si Italia. De ce n-ar reusi un meci bun si contra Olandei?
Sunt convins ca o sa-l faceti. Aveti avantajul ca ne cunoasteti jocul si ca Van Basten ar putea menaja cativa titulari. Dar cei care vor intra vor dori sa demonstreze ca si ei merita sa joace.
Ce te-a impresionat in jocul Romaniei?
Organizarea defensiva din primele doua meciuri si contraatacurile devastatoare din partida cu Italia. Ca minusuri, cred ca va mai lipsescun fundas central sigur si un mijlocas de creatie.
„Nu-l judecati pe Mutu!”
De Mutu ce zici?
Are minute bune cand dispare din joc si momente de stralucire care il fac indispensabil. Nu-l judecati ca a ratat un penalty.
Cum il vezi pe Chivu in postura de mijlocas?
Eu si Cristi am fost adversari in derby-urile Feyenoord – Ajax. Este un fundas cu un plasament exceptional. Acum, ca a mai castigat experienta, poate evolua si pe alte posturi. Se vede clasa, nu intra niciodata in panica.
Cu asa jucatori, inseamna ca si noi vom fi in ‘sferturi’, alaturi de Olanda.
Nu va bucurati inca. V-am spus, impotriva voastra vom juca la victorie. Trebuie sa fiti foarte atenti.
A jucat la trei turnee finale
Pierre van Hooijdonk s-a retras din fotbal in urma cu un an. A strans 46 de selectii si 14 goluri in nationala Olandei, alaturi de care a participat la Mondialul din 1998 si la turneele finale Euro 2000 si 2004. Pierre a evoluat la cluburi importante ca Benfica Lisabona, Celtic Glasgow, Fenerbahce si Feyenoord. Cu echipa din Rotterdam a castigat Cup UEFA in 2003, 3-2 in finala cu Borussia Dortmund, Van Hooijdonk marcand doua goluri.