Olandezul Max Verstappen (18 ani), component al echipei Red Bull, a câștigat premiul “Pilotul Zilei” în Formula 1 pentru a treia oară în nouă curse disputate de la debutul său în “Marele Circ”, după ce s-a clasat pe locul secund în Grand Prix-ul Austriei, disputat duminică, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Pilotul batav, fiul fostului campion de Formula 3 Jos Verstappen, a devenit în luna mai cel mai tânăr câștigător al unei curse din Campionatul Mondial, după ce a reușit să se impună în Marele Premiu al Spaniei.
El a mai cucerit premiul rezervat piloților, atribuit începând din acest sezon în urma votului fanilor, în urma prestațiilor din Spania și Canada.
Mexicanul Sergio Perez, de la echipa Force India, a cucerit la rândul său de două ori acest premiu, după ce s-a clasat pe locul al treilea în cursele din Principatul Monaco și Azerbaidjan, în timp ce francezul Romain Grosjean, pilotul echipei Haas, a intrat la rândul său în posesia trofeului grație evoluțiilor din Australia și Bahrain.
Marele Premiu al Austriei, disputat duminică pe circuitul de la Spielberg, a fost câștigat de triplul campion mondial britanic Lewis Hamilton, în ciuda unei coliziuni pe care acesta a avut-o în ultimul tur cu coechipierul său de la Mercedes, germanul Nico Rosberg.