3767-93821-handbal.jpgOltchim Rm. Vâlcea a învins, ieri, cu scorul de 31 – 25 pe Rulmentul Braşov, în derby-ul Ligii Naţionale femi­nine la handbal. Campioanele s-au impus clar şi au devenit favorite la titlul naţional din acest sezon, cu toate că s-au jucat doar patru etape din tur.

Luca şi Huţupan nu se mai retrag de la naţională 

De altfel, Oltchim a părut a fi echipa mai sudată şi cu un atac mai elaborat. Jo­cul bun al jucătoarelor din Râmnicu Vâlcea l-a impresionat chiar şi pe selec­ţio­nerul naţionalei feminine de handbal, Radu Voina. „Ambele echipe au jucat bine, dar Oltchim a fost mai omogenă. Luminiţa Hu­ţupan a fost aşa cum e de obicei, foarte bună în poartă. Am urmărit jucătoarele şi asta a fost bine, pentru că urmează Cupa Mondială din Danemarca şi trebuie să anunţ un lot”, a declarat Voina. Portarul Luminiţa Huţupan şi interul Steluţa Luca, ambele de la Oltchim, au anunţat că au renunţat la ideea de re­­tra­gere din naţionala feminină de handbal, aşa cum intenţionau chiar înaintea deplasării la Jocurile Olim­pice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.