– Domnule Hațegan, sunteţi primul arbitru român care va oficia la Campionatul European după 28 de ani. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această performanţă?
– Este ceva fantastic, un vis devenit realitate. A venit Moş Crăciun mai devreme, foarte darnic, cu un cadou superb. Acum un an nici nu mă gândeam la aşa ceva, este o mare realizare pentru arbitrajul şi fotbalul românesc. Ţin să le mulţumesc pentru acest lucru familiei mele, atât colegilor cu care am făcut echipă până acum, pentru că este și meritul lor pentru această reuşită, cât şi tuturor celor care m-au ajutat să mă formez ca arbitru. Le mulţumesc şi celor din Comisia Centrală a Arbitrilor, în frunte cu domnul Kyros Vassaras, care mi-au oferit tot suportul lor.
– Anul 2015 a fost unul excelent pentru Ovidiu Haţegan, întâi promovarea în Elite şi acum selecţionarea pentru EURO 2016. Vă aşteptaţi să ajungeţi la turneul final?
– În momentul în care eşti promovat în Elite, ai ca arbitru deja alte posibilităţi în faţă şi este normal să te gândeşti şi la turneele finale. Este adevărat că şi cerinţele sunt altele şi presiunea mult mai mare, dar eu am un motto după care mă ghidez în viaţă: “Cu cât munceşti mai mult, cu atât eşti mai norocos”. Aşa că am muncit mai mult după promovarea în Elite, am avut rezultate bune şi am îndrăznit să visez la turneul din Franţa. A fost un vis pe care l-am ţinut în mine, într-un colţişor al minţii, trebuie să recunosc că am fost un pic rezervat.
– Ultimul arbitru care a fost la EURO a fost tot un arădean, Ioan Igna. Aţi avut oportunitatea să îl cunoaşteţi, să colaboraţi cu el?
– Este o mare bucurie că, după 28 de ani, un alt arădean calcă pe urmele lui Ioan Igna, cu atât mai mult cu cât l-am cunoscut. În 2003, m-a văzut la un meci din Liga a IV-a, am vorbit cu dânsul, m-a sprijinit şi m-a ajutat să mă dezvolt ca arbitru. Şi uite, că la 12 ani după acel moment, îi continui munca şi voi reprezenta România la EURO 2016.
– Care este programul pentru turneul final, în ce vor consta pregătirile?
– Înainte de toate va exista o scurtă vacanţă de Sărbători, după terminarea partidelor din 2015, după care va trebui ca, împreună cu cei din Comisia Centrală, să stabilesc brigada care mă va însoţi la EURO. Aceasta va conţine doar alţi patru arbitri: doi asistenţi şi doi adiţionali, conform regulamentelor. În primele zile ale lunii februarie vom avea un curs în Cipru, iar după jumătatea lunii aprilie va avea loc un nou curs, în Franţa. Apoi, din 6 iunie, voi reveni în Franţa, pentru turneul final.