ul ratat de Buga, iar adversarii au ajuns o singura data la poarta – pentru ca primul gol nu se poate numi ocazie – si au marcat”, a fost concluzia amara a lui Razvan Lucescu (foto). El a tinut insa sa-si incurajeze jucatorii, mai ales ca duminica este derby-ul cu Dinamo. „in afara de faptul ca au ratat atat de mult, nu am ce sa le reprosez baietilor. Acesti copii trebuie sa inteleaga ca din viata face parte si ghinionul, pentru ca asa se numesc ocaziile ratate”. Pentru Rapid, singura satisfactie a serii a fost revenirea lui D. Niculae, aflat la primul sau joc in retur dupa accidentarea suferita acum aproape 3 luni, intr-un amical la Urziceni. „Nico nu e refacut, dar ultimele teste care i s-au facut au iesit bine, asa ca am decis sa il folosesc pe final. Nu s-a miscat rau, iar impotriva lui Dinamo ma pot baza pe el”, a mai zis Lucescu jr.
Fanii Rapidului au primit cu furie semiesecul. Dupa meci, patronul Copos a fost huiduit copios, tratament la care au fost supusi si jucatorii. „Tu esti ghinionul echipei asteia, nea George!”, i s-a strigat din tribuna vicepremierului, caruia i s-a facut rau pe culoarul de la vestiare. Apoi, imediat dupa ce autocarul echipei a parasit stadionul, la o intersectie din apropiere, acesta a fost atacat de trei suporteri giulesteni, care au lovit cu pumnii in caroserie.