Victor Hănescu şi-a luat în serios rolul de lider al echipei României de Cupa Davis. Vineri, în prima zi a confruntării cu Ucraina, numărul 38 în clasamentul ATP l-a învins pe Ilya Marcenko în trei seturi, 7-6, 7-5, 6-4. Hănescu s-a dovedit vital şi sâmbătă, în meciul de dublu, unde, alături de Horia Tecău, a spulberat dublul ucrainean Bubka – Stahovski, scor 6-4, 6-4, 6-2. Ieri, Hăne a adus punctul decisiv al României în partida cu Stahovski.

Jucăm barajul în septembrie

Confruntarea a început cu o întârziere de aproximativ trei ore, din cauza ploii. Victor a controlat autoritar meciul şi l-a “mitraliat” pe Stahovski în trei seturi, 6-4, 6-2, 7-5. “Mulţumesc pentru susţinerea de astăzi. Vremea nu a fost prea frumoasă, dar suporterii au venit în număr mare. Mă bucur că am reuşit să câştig 3 meciuri pentru România”, ne-a declarat fericit Victor Hănescu. România va juca în septembrie un meci de baraj pentru accederea în Grupa Mondială a Cupei Davis.

Pleacă la Madrid

Săptămâna viitoare, Victor Hănescu va juca la mastersul de la Madrid, turneu patronat de compatriotul nostru, Ion Ţiriac. “Va fi dificil la Madrid, pentru că începe mâine şi n-am prea mult timp să mă odihnesc. Sper însă ca peste două săptămâni, la turneul de la Roland Garros, să fiu în formă”, a declarat Hănescu.

Foto: Gabriel Pătruţ

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.