Confirmarile

Confirmarile acestei editii au venit, evident, de la gimnastica si canotaj. Fetele au demonstrat inca o data ca sunt “reginele” gimnasticii, cucerind patru din cele sase titluri puse in joc. Baietii, la randul lor, si-au demonstrat valoarea si au urcat, asa cum era de asteptat, pe podiumul echipelor. De asemenea, au contat si in probele individuale, fiind foarte aproape de cucerirea a cel putin doua medalii de aur. Ceea ce s-a intamplat la canotaj ne scuteste de orice comentariu. Venite la Atena pentru a cuceri trei titluri olimpice, romancele s-au intors acasa cu obiectivul indeplinit. Victoriile lor au fost mai clare decat ar fi putut prevedea orice specialist inaintea competitiei.
De asemenea, medaliile de argint cucerite de Marian Oprea (triplusalt) si Ionela Tarlea (400 m garduri) erau, sa le spunem asa, asteptate. Mai putin asteptat a fost aurul Cameliei Potec la 200 m, dar rezultatele anterioare ale acestei fete care a reusit in doar doua zile, prin metode doar de ea cunoscute, sa-si revina dupa esecul de la 400 m liber, prevesteau o medalie olimpica in proba unde era deja campioana europeana.

Revelatiile

Surprizele placute au fost boxerul Ionut Gheorghe (foto), inotatorul Razvan Florea si atleta Maria Cioncan. Toti trei s-au intors in tara cu medaliile de bronz, cucerite in conditii dramatice. Gheorghe a luptat tot turneul cu o singura mana, fiind accidentat la pumnul drept. Florea a devenit, la 200 m spate, primul inotator medaliat olimpic la capatul unei curse in care a revenit fenomenal pe ultimii 50 m. Maria Cioncan, o atleta aparuta practic de nicaieri, a fost a treia la 1.500 m, rezultatul ei surprinzandu-i pana si pe oficialii romani.
Prestatii bune au avut Catalina Gheorghitoaia (sabie), halterofila Marioara Munteanu sau gimnastul Ioan Suciu, la individual compus, toti trei ocupand locul patru in probele la care au participat.

Deziluziile

Poate cea mai mare deziluzie a fost esecul ambarcatiunii de canoe dublu.
Creditati cu sanse la aur, Florin Popescu si Silviu Simioncencu nu au reusit sa urce pe podium nici la 1.000 m, nici la 500 m. De asemenea, prestatia Roxanei Scarlat (foto) la floreta feminin a fost una slaba. Venita ca ocupanta a locului trei in clasamentul mondial, romanca a fost eliminata dupa primul meci, in optimile de finala, de o anonima din Coreea de Sud.
Tot la capitolul dezamagiri trebuie trecute prestatiile Otiliei Badescu si ale Mihaelei Steff la tenis de masa. Chiar daca nimeni nu se astepta ca ele sa aiba puterea de a “sparge” monopolul asiatic si de a urca pe podium, se spera macar intr-o comportare onorabila. Din pacate, Otilia Badescu, campioana europeana en-titre, a fost invinsa chiar in primul meci de o sportiva de pe Batranul Continent. Nici Steff nu a avut o soarta mai buna. Acceptata direct in turul trei, pe baza clasamentului mondial, unde ocupa locul 11, ea a plecat acasa dupa primul meci.
In fine, ultima dezamagire a venit din partea lui Andrei Pavel, care nu a reusit nici la a patra paticipare sa castige un meci, fiind eliminat in primul tur de croatul Mario Ancic.

Rezultatele complete ale romanilor la cea de-a 28-a editie a JO de vara

ATLETISM

400 m garduri feminin
Ionela Tarlea (foto) – locul 2
800 m feminin
Maria Cioncan – locul 7
Elena Iagar – nu s-a calificat in semifinale
1.500 m feminin
Maria Cioncan (foto) – locul 3
Elena Iagar – nu s-a calificat in semifinale
Alina Cucerzan – nu s-a calificat in semifinale
10.000 m feminin
Mihaela Botezan – locul 11
Stafeta 4×400 m feminin
Ionela Tarlea, Alina Rapanu, Maria Rus, Angela Morosanu – locul 6
Maraton feminin
Nuta Olaru – locul 13
Constantina Tomescu – Dita – locul 20
Lidia Simon – abandon
20 km mars
Norica Campean – locul 27
Ana Maria Groza – locul 29
Daniela Carlan – locul 37
Aruncarea discului feminin
Nicoleta Grasu – locul 6
Saritura in inaltime feminin
Oana Pantelimon – locul 7
Monica Iagar – locul 8
Aruncarea sulitei feminin
Felicia Tilea – locul 11
Saritura in lungime feminin
Alina Militaru – nu s-a calificat in finala
Adina Anton – nu s-a calificat in finala
Triplusalt feminin
Adelina Gavrila – locul 15
Mariana Solomon – nu s-a calificat in finala
Triplusalt masculin
Marian Oprea – locul 2
Saritura in lungime masculin
Bogdan Tarus – locul 8
Aruncarea greutatii masculin
Gheorghe Guset – nu s-a calificat in finala

BOX

Categoria 57 kg: Viorel Simion – invins in “sferturi”
Categoria 64 kg: Ionut Gheorghe – medalie de bronz
Categoria 75 kg: Marian Simion – invins in “optimi”

CAIAC-CANOE

Canoe 1, 500 m masculin
Florin Mironcic – eliminat in semifinale
Canoe 1, 1.000 m masculin
Mitica Pricop – eliminat in semifinale
Canoe 2, 500 m masculin
Silviu Simioncencu, Florin Popescu – locul 4
Canoe 2, 1.000 m masculin
Silviu Simioncencu, Florin Popescu – locul 4
Caiac 2, 500 m masculin
Marian Baban, Stefan Vasile – eliminati in semifinale
Caiac 4, 1.000 m masculin
Marian Baban, Alexandru Ceausu, Vasile Curuzan, Stefan Vasile – locul 7
Caiac 2, 500 m feminin
Lidia Talpa, Florica Vulpes – eliminate in semifinale

CANOTAJ

Dublu vasle categorie usoara feminin
Angela Alupei, Constanta Burcica (foto) – locul 1
Dublu rame feminin
Georgeta Andrunache, Viorica Susanu – locul 1
8+1 feminin
Elisabeta Lipa, Rodica Florea, Viorica Susanu, Aurica Barascu, Ioana Papuc, Liliana Gafencu, Georgeta Andrunache, Doina Ignat, Elena Georgescu – locul 1
Dublu vasle feminin
Camelia Mihalcea, Simona Strambeschi – locul 5
Schif 4 masculin
Florin Corbeanu, Ovidiu Cornea, Daniel Mastacan, Gheorghita Munteanu – nu s-au calificat in finala

SARITURI IN APA

Platforma 10 m
feminin
Ramona Ciobanu – locul 24

CICLISM

Mountain Bike
Tudor Oprea – locul 38

CALARIE

Concursul complet
Viorel Bubau – Abandon

HALTERE

Categoria 56 kg masculin
Adrian Jigau – locul 5
Categoria 62 kg masculin
Florin Veliciu – locul 14
Categoria 69 kg masculin
Stanel Stoica – locul 9
Categoria 77 kg masculin
Sebastian Dogariu – locul 11
Claudiu Heghedus – abandon
Categoria 85 kg masculin
Valeriu Calancea – abandon
Categoria 53 kg feminin
Marioara Munteanu –
locul 4

GIMNASTICA

Echipe feminin
Catalina Ponor, Daniela Sofronie, Oana Ban, Monica Rosu, Alexandra Eremia, Silvia Stroescu – locul 1
Individual compus feminin
Daniela Sofronie – locul 5
Sarituri feminin
Monica Rosu – locul 1
Barna feminin
Catalina Ponor – locul 1
Alexandra Eremia – locul 3
Sol feminin
Catalina Ponor – locul 1
Daniela Sofronie – locul 2
Paralele feminin
Daniela Sofronie – locul 6
Echipe masculin
Marian Dragulescu, Marius Urzica, Ioan Suciu, Razvan Selariu, Dan Potra, Daniel Popescu – locul 3
Individual compus masculin
Ioan Suciu – locul 4
Marian Dragulescu – locul 8
Sol masculin
Marian Dragulescu – locul 2
Cal cu manere masculin
Marius Urzica – locul 2
Sarituri masculin
Marian Dragulescu – locul 3

LUPTE
GRECO-ROMANE
Categoria 60 kg
Eusebiu Diaconu – locul 7
Categoria 55 kg
Marian Sandu – locul 11
Categoria 96 kg
Petru Sudureac – locul 15

TIR

Pistol 10 m aer comprimat
Sorin Babii – locul 13
Iulian Raicea – locul 39
Pistol liber 50 m
Sorin Babii – locul 8
Pistol viteza 25 m
Iulian Raicea – locul 5

JUDO

Categoria 48 kg feminin
Alina Dumitru – locul 5
Categoria 52 kg feminin
Ioana Dinea Aluas – locul 7
Categoria 73 kg masculin
Claudiu Bastea – eliminat in preliminarii
Categoria +100 kg
masculin
Gabriel Munteanu –
eliminat in preliminarii

LUPTE LIBERE

Categoria 84 kg
Nicolae Ghita – locul 9
Categoria 120 kg
Rares Chintoan –
locul 19

NATATIE

200 m liber feminin
Camelia Potec (foto) – locul 1
Larisa Lacusta – locul 38
400 m liber feminin
Camelia Potec – locul 4
Simona Paduraru – locul 10
800 m liber feminin
Camelia Potec – locul 16
Simona Paduraru – locul 8
Stafeta 4×200 m liber feminin
Camelia Potec, Beatrice Caslaru, Simona Paduraru, Larisa Lacusta – locul 11
200 m mixt feminin
Beatrice Caslaru – locul 8
400 m mixt feminin
Beatrice Caslaru – locul 14
400 m liber masculin
Dragos Coman – locul 16
1.500 m masculin
Dragos Coman – locul 7
100 m spate masculin
Razvan Florea – locul 10
200 m spate masculin
Razvan
Florea (foto) – locul 3
100 m fluture masculin
Ioan Gherghel – locul 27
200 m fluture masculin
Ioan Gherghel – locul 5

SCRIMA

Sabie masculin
Mihai Covaliu – locul 7
Spada feminin
Ana Maria Branza – locul 16
Sabie feminin
Catalina Gheorghitoaia – locul 4
Floreta feminin
Laura Badea – locul 5
Roxana Scarlat – locul 9
Spada masculin
Alexandru Nyisztor – locul 31

TENIS DE MASA
Simplu feminin
Otilia Badescu – eliminata in turul doi
Mihela Steff – eliminata in turul trei
Adrian Zamfir – eliminata in “optimi” (turul patru)
Simplu masculin
Adrian Crisan – eliminat in turul trei
Dublu feminin
Mihaela Steff/ Adriana Zamfir – eliminate in turul 3

TENIS DE CAMP

Simplu masculin
Victor Hanescu – eliminat in primul tur
Andrei Pavel – eliminat in primul tur
Dublu masculin
Andrei Pavel/ Victor Hanescu – eliminati in primul tur

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.