Libertatea: Suporterii vor calificarea in Cupa UEFA. E posibil asa ceva?
Marius Lacatus: Suporterii pot cere ce vor. E dreptul lor. Faptul ca am luat opt puncte in retur in deplasare ma bucura desigur. Dar noi trebuie sa ne vedem lungul nasului si sa stam cu picioarele pe pamant. Modestia si munca la antrenamente si la jocuri ne-au adus unde suntem. Indiferent de ce se va intampla, e important sa ramanem in fata, pentru ca in fotbal, cand ti-e lumea mai draga iti da cineva cu buzduganul in cap si te coboara cu picioarele pe pamant.
Dar nu sunt deloc sanse de calificare?
E adevarat ca suntem pe locul trei, dar nu ma intereseaza ce fac cei din fata. Ma intereseaza punctele pe care le luam noi, iar la final, daca putem profita de pasii gresiti ai adversarilor, o vom face. Suntem adeptii pasilor marunti.
Mai sunt probleme financiare?
Fotbal fara bani nu se poate face. Daca un patron a sprijinit atatia ani de unul singur echipa, acum nu se mai poate. O fi ajuns la saturatie, o fi ajuns la ,,fundul,, sacului, asta nu e important. Important e sa fie ajutat. Aici intervine si sprijinul organelor locale.
Ce zic jucatorii despre aceasta situatie?
Jucatorii au dat dovada de mare caracter. Au trecut peste faptul ca nu si-au luat banii la timp si au avut rezultate. Dar nu stiu cat va mai dura situatia asta. Ma gandesc ce s-ar intampla daca, Doamne fereste, vom pierde acasa vreun joc. Nu vreau sa se intample asa ceva, dar daca s-ar intampla? Le vor pune in carca acel insucces si ii vor acuza ca au facut blat. Totusi, am inteles ca jucatorii isi vor primi toate restantele contractuale si primele, rasplata pentru succesul cu Sportul.
De ce nu vin suporteri mai multi la stadion, la jocurile de acasa?
Nici eu nu pot da un raspuns. Baietii mi-au zis ca acum doi ani jucau cu tribunele pline pe ,,Tineretului,,. Nu am ce raspuns sa dau la aceasta intrebare. Noi ii asteptam pe toti la stadion, dar poate ca e mai bine si ca jucam cu doar 3.000 de spectatori la fiecare meci. Daca ar veni mai multi, poate ne-ar injura, asa cum au facut-o unii la egalul cu Astra si la infrangerea cu Gloria.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a25ef83be6cf74a4c636b5a407f5e198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_c22d5bbdea50c385ca5dcfa1eee92313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e9a51afda4df509f16aed1a2a534a94b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_4aed25a653312ae60179f9322b8b3347.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3c5512c58c05c0c282e31a8624161e6f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f98f150b8ae16ed142f29c083351d26c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b9271f793a7eb01eee820644a49abd8e.jpg)