Poftiţi în camera Sandrei!

Comentează
Arhiva foto

Campioana olimpică de la Beijing, Sandra Izbaşa, ne-a dezvăluit secretele micului său univers din cantonamentul de la Deva.

Arhiva foto

Acesta este căminul de la Deva, locul unde este cazat lotul olimpic de gimnastică al României. Locaţia mai este numită şi “Laboratorul campioanelor”

Văzut din afară, căminul de la Deva (judeţul Hunedoara) în care locuiesc componentele lotului olimpic de gimnastică pare o clădire ca oricare alta. De cum pătrunzi în interior, îţi dai însă seama că fetele beneficiază de cele mai bune condiţii de cazare. Campioana olimpică Sandra Izbaşa a acceptat să ne dezvăluie secretele păstrate cu grijă la Deva.

Arhiva foto
Arhiva foto

Sandra Izbaşa e mândră de camera ei: “Mama m-a învăţat încă de mică să fiu curată şi ordonată. I-am ascultat sfatul şi nu regret”

Dincolo de zâmbetele angelice ale micuţelor gimnaste, ascunse timid în spatele sutelor de medalii câştigate pentru România, din orice unghi ai privi, găseşti tot nişte copii. Micuţe care îşi petrec copilăria în cantonamente centralizate, conduse cu mână de fier de Nicolae Forminte, coordonatorul lotului naţional de gimnastică. La Deva, pentru că aici se găseşte locul “supliciului”, fiecare gimnastă şi-a amenajat camera după bunul ei plac.

Arhiva foto

Îşi cumpără numai parfumuri scumpe

Sandra Izbaşa ne-a invitat în “universul” său în care tot păpuşile şi maimuţoii de pluş sunt stăpâni. De cum păşeşti în camera Sandrei, pe unul dintre pereţi se poate vedea un poster imens cu ea, amintire scumpă de la Beijing, acolo unde românca s-a încoronat regină. Fiecare lucru este aşezat în ordine, în vreme ce curăţenia şi bunul-gust le poţi întâlni la tot pasul. Corpul de mobilă aflat la capătul patului este plin de parfumuri şi deodorante, aranjate într-o ordine desăvârşită. “Îmi plac parfumurile scumpe, de calitate. Nu dau bani pe toate prostiile”, ne-a explicat Sandra.

Iată ce au în camere alte campioane

Cătălina Ponor ne prezintă nişte musafiri mai puţin obişnuiţi ai camerei ei: Leu, câinele preferat, şi trei pisicuţe negreCerasela Pătraşcu este înnebunită după ursuleţi de pluş. Are camera ticsită cu asemenea jucării
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Două avioane ale Armatei Române în timp ce supraveghează spațiul aerian al țării
10:45
Planul de Înzestrare a Armatei 2027-2036: Ce echipamente militare și drone cumpără România și cum sunt împărțite cele 9.700.000.000 de euro
Toto Dumitrescu  este dus la poliție
Analiză
10:00
Toto Dumitrescu scapă de pușcărie pentru părăsirea locului accidentului. Motivarea instanței, pe scurt: „A fugit, dar s-a căit”
MONDEN
Mihai Bendeac și Carmen Tănase | Foto: colaj Libertatea
11:20
Mihai Bendeac, un nou mesaj în scandalul cu actrița Carmen Tănase: „A luat toată lumea foc”
Asia Express 2026
11:09
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express – Drumul Mătăsii se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan
POLITIC
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
08:43
Palatul Cotroceni, răspuns pentru HotNews: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Ultimele știri
12:13
Circulație feroviară întreruptă între Mogoșoaia și Aeroportul Otopeni. Două perechi de trenuri au fost anulate din cauza unei defecțiuni
12:09
China pregătește un nou gigant auto: un constructor care are legături cu România va prelua alt producător
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
11:51
Prețul petrolului a crescut cu 3%, după noi atacuri asupra Arabiei Saudite și strâmtorii Ormuz. Țițeiul a depășit acum 107 dolari pe baril
TRENDING
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Aeroportul Internațional Incheon, Coreea de Sud
10:50
Coreea de Sud pariază pe jocurile video pentru a-și promova turismul. Peisajele dintr-un viitor joc vor fi reconstruite după locații reale
Peisaj urban și fațada unei biserici, Matera, Basilicata, Italia
09:45
Orașul european vechi de 9.000 de ani pe care trebuie să-l vizitezi în octombrie. Are temperaturi de 27°C și peisaje desprinse din basme
O femeie asiatică tânără cu un telefon în mână, pe o stradă din Hong Kong, în timp ce face o fotografie în fața unei clădiri înalte
09:40
Tinerii singuri din Asia plătesc pentru prieteni falși, amici de cafea sau petreceri karaoke doar pentru ei
Broșură informativă despre Sistemul european de intrare-ieșire (EES) la aeroportul din Budapesta
09:20
UE renunță pentru moment la sistemul intrare-ieșire în 9 țări, după ce a creat haos în aeroporturi
Plaja din Jeddah, Arabia Saudită – Pe malul mării
09:05
Europa, cea mai importantă piață turistică pentru Arabia Saudită în 2026. Numărul vizitelor va crește cu 130% până în 2030
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut