Adrian Cristea demonstrează că este un părinte responsabil și destul de prezent în viața fiicei sale, Rania, și, implicit, a fostei sale iubite. “Adi vine foarte des la Rania și petrece timp cu ea, petrecem timp toți trei. Rania îl iubește foarte tare. Mă bucur foarte mult să văd că își dorește să petreacă timp cu tatăl ei, că îl sună tot timpul, își scriu pe whatsapp, uneori Adi nu mai știe cu cine vorbește: cu mine sau cu Rania. Nu știu dacă o situație între doi oameni despărțiți poate fi mai bună de atât. Chiar suntem în regulă. Dar am trecut prin foarte multe și pentru a ajunge aici, mi-am tocit și nervii și am lăsat foarte mult de la mine, așa e în viață”, ne-a povestit Denisa Nechifor.
Vrea mai mult de la ei
Echilibrul la care s-a ajuns și prezența ambilor părinți, inclusiv de sărbători, a determinat-o pe Rania să își dorească mai mult de la ei. Din păcate, propunerea ei nu are sorți de izbândă. “Am și petrecut multe Crăciunuri împreună, eu cu Adi, cu familiile noastre și Rania ne cere să ne mutăm împreună. Adi nu poate să îi refuze nimic Raniei, dar, mă rog, povești. Pentru mine aceste lucruri sunt forțate, locuiești cu cineva, cu un bărbat în condițiile în care este bărbatul tău. Adi este binevenit oricând, eu la el acasă la fel, dar nu vreau să inducem și mai mult în eroare copilul făcând lucruri de genul acesta. Și sunt și eu femeie, vreau și eu viața mea”, a declarat, pentru Libertatea, Denisa Nechifor.
Foto: Dumitru Angelescu/Video: Robert Hanciarec