Forul de la Casa Fotbalului va obține 2,3 milioane de euro, iar durata contractului va fi de patru ani.

Conform surselor Gazetei Sporturilor, FRF va putea obține o sumă mai mare, care poate ajunge la 3,5 milioane de euro, dacă naționala României va obține performanțe deosebite. Obiectivele obligatorii sunt calificarea la Campionatul European 2016 și la Campionatul Mondial 2018.

Revine alături de tricolori

Nu va fi prima dată când Bergenbier va sponsoriza Federația Română de Fotbal. Fabrica de bere a mai colaborat cu forul condus la acea vreme de Mircea Sandu în perioada 1998-2008, iar din 2009 Ursus a devenit sponsorul principal al naționalei României. Contractul dintre Ursus și FRF a fost valabil până în 2011, după care Timișoreana a devenit noul sponsor, care a rezistat până în 2014.

 

 

Urmărește-ne pe Google News