In numarul de joi al ziarului nostru, Paul Mitu a vorbit despre relatia pe care o are cu fiul sau, fotbalistul Marius Mitu, jucator implicat de presa belgiana in “scandalul meciurilor trucate” in favoarea mafiei chineze a pariurilor pe internet. Parintele fotbalistului spune ca a apelat la mass-media ca ultima sa sansa de impacare cu Marius.
“Daca i-as fi vrut raul cu tot dinadinsul, ma adresam direct clubului Anderlecht. Mi-a si zis un avocat ca e usor sa-i fac probleme. Era o solutie simpla. Scriam la club si in cateva zile putea fi dat afara. Dar n-am facut-o, le-am trimis la Bruxelles doar o scrisoare, nu le-am prezentat actele si tot cazul”, spune fostul pilot, ajuns acum la 63 de ani. Paul e certat cu fiul sau de aproape cinci ani, dupa ce Marius a plecat in Belgia impreuna cu mama sa.
Motivul principal al disputei e o casa construita la Breaza, exclusiv pe banii fostului aviator, trecuta insa pe numele lui Marius in vremurile in care relatiile de familie erau civilizate. Prin contractul pe care il semnasera amandoua partile (vezi facsimil), Marius era obligat sa-si intretina tatal, sa-l ajute cu medicamente si bani. Insa Marius n-ar fi contribuit cu nici un cent la ridicarea casei, nu l-ar fi ajutat cu nimic, ba chiar i-ar fi transmis parintelui sau ca “abia asteapta sa dea coltul, sa se usureze pe mormantul lui si sa ramana si cu casa”.
Paul Mitu isi mai descreteste fruntea cand vorbeste despre cum a fost la inceput. Chiar asa, a existat un inceput?
Fost vicecampion national de box, Paul Mitu a jucat si fotbal la Soimii Buzau, in Divizia C. Iubea acest sport. Il facea in paralel cu Scoala Militara Superioara de Ofiteri de Aviatie. La Buzau l-a avut antrenor pe Iancu Dragan, cel care la mijlocul anilor ‘60 antrena si juniorii Stelei: “Am devenit pilot, m-am casatorit cu Mioara. Am facut doi copii, pe Paul Adrian, apoi la opt ani distanta, pe Marius. Pe asta mare, Bobita cum ii zic eu, l-am dus la Steaua, la nea Dragan, fostul meu dascal. A fost coleg cu Dan Petrescu si Ilie Dumitrescu. Era talent mare, dar a avut ghinion, s-a imbolnavit de hepatita mecanica, de supraefort cum se spune, a pierdut un an si si-a ratat cariera. Intre timp, Mioara, nevasta-mea, incepuse sa-mi faca probleme. Se ducea la partid, ma acuza ca sunt curvar si multe altele… Ne-am despartit in 1981, nu mai puteam suporta…Copiii au ramas la ea… Am lasat o groaza de bani unei analfabete cu patru clase numai sa terminam circul!”.
A dat banii inapoi?
Presa belgiana de vineri sustine ca jucatorii echipei Lierse care ar fi fost implicati in cazul de trucare de meciuri, intre care si Marius Mitu, nu ar fi profitat prea mult de banii primiti de la omul de afaceri chinez Zheyun Ye. Cotidianul “Het Laatste Nieuws” sustine ca jucatorii Delorge, Deman, Mitu, Mardulier si Fassotte ar fi fost obligati sa inapoieze banii oferiti de chinez, dupa ce au refuzat sa continue colaborarea cu acesta. In urma scandalului coruptiei din fotbalul belgian, Marius Mitu si Laurent Delorge au fost concediati de Anderlecht Bruxelles, unde au fost transferati in vara anului 2005 de la Lierse.
Imunitate pentru cei care colaboreaza
Federatia belgiana de fotbal intentioneaza sa ofere imunitate sportiva jucatorilor care au decis sa depuna marturie in cazul de coruptie din fotbalul belgian, in care este citat si numele lui Marius Mitu. URBSFA l-a asigurat, joi, pe Patrick Deman (fost portar si antrenor secund la Lierse) ca, in schimbul unor informatii privind implicarea sa si a coechipierilor sai in cazul de coruptie, el nu va fi sanctionat in plan sportiv. Deman este unul din cei sase jucatori sau antrenori care ar fi marturisit ca a participat la trucarea anumitor meciuri din campionat anul trecut. Acesti jucatori au fost concediati de cluburile lor. “Imunitatea sportiva acordata jucatorilor le va permite reabilitarea pe terenul de joc, insa aceasta nu exclude eventuale sanctiuni penale”, a explicat URBSFA.
“Nu inteleg de ce s-a publicat asa ceva fara un drept la replica. Ma rog ca toate astea sa se termine, sa ne vedem de viata noastra, asa, fara tata. Fratele meu este nevinovat. Ma doare ca am asa un tata” .
Paul Adrian Mitu, fratele lui Marius
“Nu fi trist Adriane! Mai exista si prieteni pe lumea asta, care stiu adevarul…Noi suntem cu voi in aceste momente grele si penibile, pentru ca va iubim si va pretuim. Si pentru ca stim adevarul!”
Radu Delegeanu, prieten al lui Marius
“Pilotul ala e un senil si jumatate. Copiii lui nu au avut tata de cand erau mici. I-a crescut maica-sa cum a putut, vai de capul ei! Paul Mitu se ocupa cu masinile cumparate pe semnatura si vandute a doua zi la smenarii de pe vremea lui Ceausescu, cu gagicile si cu alte afaceri. Marius si Adrian sunt niste oameni de aur, iar doamna Mioara este cea mai extraordinara femeie. Dumnezeu e sus si vede!”
Alt prieten al celor doi frati
„Ta-su a lasat familia fara nici o paine pe masa”
“Marius este un caracter care rar se intalneste. Cu mult bun-simt si onest. Stim ca fratele sau si mama lui au fost alaturi de el mereu. Si la bine si la rau. Nu am cunoscut nici un barbat in familia Mitu care sa se numeasca tatal. Cum poate acest om sa spuna ca el l-a facut fotbalist? Marius a muncit mult.Nu a avut tot ce noi am avut, dar nu s-a plans la nimeni. Iar mama sa este o femeie de o bunatate rara si cu mare bun-simt. Numai ea stie cum i-a crescut. Am inteles de la Marius ca tatal sau i-a parasit cand el avea 5 ani pentru o alta femeie. Stiu ca le-a furat tot din casa si au fost luni cand nu aveau nici paine pe masa. De carne nici nu poate fi vorba. Eu nu-l pot numi pe acest om tata. Nu merita acest nume”.
Fosti colegi de juniorat ai lui Marius
“Sunt unul din vecinii pilotului. Stim ce caracter infect e. Pe Marius nu l-a crescut el, nici macar nu a stiut la ce scoala a invatat. Ai uitat cand ai furat tot din casa si ti-ai lasat copiii in fundul gol. Copiii lui nu au primit un ciorap de la el, acum vrea mila. Noi stim ca Mariusica (n.r. Mioara) ti-a trimis bani pentru casa (m-am intalnit cu doamna Mioara cand se ducea la banca sa ii puna bani). Cum poate uita de acei bani… Sunt sigur ca mai exista acele extrase”.
Costel, unul dintre vecinii lui Paul Mitu
“Fostul aviator nu a facut nici o facultate si nu el l-a facut fotbalist pe Marius, ci mama lui, care il ducea in fiecare zi cat a fost copil. A primit bani de la Marius, dar nu a stiut sa-i foloseasca”.
Un alt vecin
Tatal este certat si cu Adrian, fratele lui Marius
Paul Mitu nu mai are o relatie buna nici cu “Bobita”, fiul sau cel mare, “pe care l-am facut eu, pe burta, telegrafist la Tarom”: “Am picat undeva la mijloc. Lui Adrian i-am lasat la un moment dat un apartament in cartierul Militari din Bucuresti, insa el voia casa din Breaza, pentru care facusem acte sa-i ramana celuilalt frate, Marius! Sa va zic ceva si de Adrian: o data am suferit un infarct si am rugat un prieten sa-l sune sa vina sa ma ajute. „Ce, ba, iar v-ati imbatat si acum va arde de mistouri. Lasa-l sa moara!”, asta a fost raspunsul lui”.