În patria urmaşilor vikingilor, la Helsingborg, România poartă, de mâine, bătălia pentru rămânerea în Grupa Mondială a Cupei Davis. O adevărată sperietoare pentru tricolori o constituie Robin Soderling (25 de ani, 11 ATP), finalist anul acesta la Roland Garros, un tenismen antipatizat în circuitul mondial din cauza atitudinii deseori răutăcioase.

Robin Soderling e considerat un nesuferit, un lup singuratic în puzderia de jucători participanţi la turneele profesioniste. Nu-i place să fie drăguţ cu cei din jur, iar de multe ori nici nu le răspunde la salut colegilor din circuit.

Despre viking s-a vorbit mult la French Open 2009, când a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria tenisului: l-a eliminat pe Rafael Nadal, altfel invincibil pe zgură, şi a fost o p r i t doar de Roger Federer, în finală.

Singurul precedent: Borg contra Năstase

În confruntările cu tenismenii români, Soderling e la egalitate cu Victor Hănescu: suedezul l-a învins anul trecut, la Memphis (6-2, 6-1), iar în 2004, la Scottsdale, s-a impus “Hăne” (6-3, 6-7/5, 6-3). Contra lui Crivoi, anul acesta, la Mastersul de la Roma, a avut nevoie de trei seturi: 6-1, 6-7/2, 6-1. Suedia şi România s-au mai confruntat doar o singură dată în Cupa Davis, în 1979, nordicii, cu Bjorn Borg în echipă, câştigând cu 3-2 împotriva alor noştri, în frunte cu Ilie Năstase.

Programul întâlnirii
Mâine, ora 16.00: Victor HĂNESCU (28 de ani, 28 ATP) – Andreas VINCIGUERRA (29 de ani, 285 ATP)
Urmat de: Victor CRIVOI (27 de ani, 96 ATP) – Robin SODERLING (25 de ani, 11 ATP)

Sâmbătă, ora 15.00: Andrei PAVEL (35 de ani, 137 ATP la dublu)/ Horia TECĂU (24 de ani, 58 ATP la dublu) – Simon ASPELIN (35 de ani, 20 ATP la dublu)/ Robert LINDSTEDT (32 de ani, 22 ATP la dublu)

Duminică, ora 14.00: Victor HĂNESCU (28 de ani, 28 ATP) – Robin SODERLING (25 de ani, 11 ATP)
Urmat de: Victor CRIVOI (27 de ani, 96 ATP) – Andreas VINCIGUERRA (29 de ani, 285 ATP)

Ordinea meciurilor de simplu şi eventuale schimbări în echipă vor fi anunţate azi, în urma tragerii la sorţi; toate jocurile vor fi transmise în direct de TVR 1

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.