România a avut trei selecționeri cu câte patru mandate pe banca naționalei

Comentează

Cu două zile înainte de primul meci al lui Anghel Iordănescu la a treia experienţă a sa pe banca "tricolorilor", împotriva Irlandei de Nord, site-ul UEFA, citat de agerpres.ro, notează că România a avut trei selecţioneri cu câte patru mandate pe banca naţionalei: Emerich Vogl, Valentin Stănescu şi Angelo Niculescu.Iordănescu l-a înlocuit pe Victor Piţurcă, ce a antrenat şi el în trei rânduri naţionala României.Emerich Vogl a fost pe banca reprezentativei României în 1943-1945, 1947, 1947-1948 și 1950-1952, Valentin Stănescu a fost selecţioner în 1964, 1971, 1973-1975 şi 1980-1981, iar Angelo Niculescu, în 1967, 1967-1971, 1971-1972 și 1972-1973.UEFA îl citează pe Angelo Niculescu, care a declarat că era destul de îngrijorat în acele vremuri, când autorităţile luau măsuri aspre împotriva celor care aveau rezultate slabe. Tehnicianul a amintit că înfrângerea naţionalei cu 7-1 în fața Elveţiei a stârnit nemulţumirea conducătorilor comunişti. Niculescu a avut succes la prima reprezentativă, pe care a calificat-o la Mondialul din 1970, găzduit de Mexic, şi a dus-o până în sferturile de finală ale Campionatului European 1972. Niculescu este văzut ca inventatorul stilului de joc numit astăzi "tiki-taka".Emerich Vogl, căpitan al naţionalei la Mondialele din 1930 și 1934, a fost selecţioner mai ales la partide amicale. El a fost consilier al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) din 1967 până la moartea sa, în 1971.Valentin Stănescu, fost portar al naţionalei, a avut rezultate foarte bune ca antrenor al unor echipe de club, dar cele mai lungi mandate ale sale de selecţioner au sfârşit abrupt: după un 0-4 în faţa echipei olimpice a Franţei, în 1974, și după ratarea calificării la Cupa Mondială din 1982.Printre cei mai celebri antrenori cu câte patru mandate de selecţioner este italianul Vittorio Pozzo, pe banca Squadrei Azzurra în 1912, 1921, 1924 și 1929-1948. El este singurul tehnician dublu campion mondial, în 1934 și 1938.Rinus Michels, creatorul fotbalului total la Ajax Amsterdam, a fost selecționer al Olandei în 1974, 1984-1985, 1986-1988 și 1990-1992. Cu el, naționala batavă a disputat finala Cupei Mondiale din 1974 și a câştigat Campionatul European din 1988.Alt nume mare a fost Valeri Lobanovski, selecţioner al URSS în 1975-76, 1982-1983, 1986-1990 și selecţioner al Ucrainei în 2000-2001. Cu el la cârma, reprezentativa sovietică a fost vicecampioană europeană în 1988.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un doctor care se află pe holul spitalului
19:42
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
19:09
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
17:46
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
17:29
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu va depune pe 15 octombrie la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:11
Anunțul făcut de Luca Niculescu după noile negocieri cu partidele pentru a primi votul în Parlament
Un barbat in costum gri sta la o masa si acordă un interviu
InterviuExclusiv
18:00
Politologul Gheorghe Fârte critică dur graba formării Guvernului: „Neserios și iresponsabil. Președintele a făcut o greșeală teribilă”
Ultimele știri
21:00
Cum arată spectaculosul viaduct de la Nădășelu, de pe A3, construit în consolă deasupra cimitirului
20:46
Un castor a lăsat 1.600 de oameni fără curent după ce a ros 6 cabluri aflate sub o autostradă, în Bosnia
20:42
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
20:35
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
20:32
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
15:00
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
18:44
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Toamna aduce nu doar frunze căzătoare și seri răcoroase, ci și o varietate de fructe bogate în fibre, perfecte pentru a diversifica alimentația.
18:20
5 fructe de toamnă bogate în fibre, recomandate de nutriționiști
New Project (3)
18:08
Fenomenul ORIGINS a cucerit Bucureștiul: Mahmut Orhan și un lineup de excepție au semnat petrecerea anului la Romaero
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
15:57
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
Persoane participa la un protest intitulat Niciuna infranta. Niciuna uitata. Niciuna mai putin. impotriva violentei asupra femeilor, in Piata Victoriei din Bucuresti, miercuri, 18 iunie 2025.
15:22
Cornelia, al 31-lea femicid din România în 2026, a cerut ajutor, dar nu și-a reclamat soțul. Legea există, dar întârzie să fie aplicată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
14:59
Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis arestul la domiciliu, însă decizia nu este definitivă
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?