Aflat la Miami, fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator din istoria clubului Real Madrid și din istoria Ligii Campionilor, a asistat la meciul dintre Miami Heat și Detroit Pistons.

”Pistoanele” s-au impus în Florida cu 93-92, dar portughezul n-a plecat cu mâna goală din arenă, ci cu un tricou al celor de la Miami având pe spate numele său.

Ronaldo s-a întreținut cu Luol Deng, sudanez care evoluează în naționala Marii Britanii.

Înainte de a trece oceanul, Ronaldo și-a prezentat casa: patul în care doarme, masa pe care mănâncă, piscina în care se bălăcește.

Altfel, în NBA, recordurile cad pe capete. Neamțul Dirk Nowitzki (Dallas Mavericks) a trecut, miercuri noapte, pe locul 6 în topul marcatorilor din NBA, cu punctele realizate în meciul cu Brooklyn Nets, 119-118. 

Germanul a acumulat, până în prezent, 28.597 de puncte în cele 17 sezoane pe care le-a petrecut în NBA, având cu unul mai mult decât Shaquille O’Neal.

Următoarea bornă pentru veteranul de 37 de ani este poziţia a cincea all-time deţinută de Wilt Chamberlain, cu 31,419 puncte.   

Lider în topul marcatorilor all-time este fosta legendă a echipei Los Angeles Lakers şi a selecţionatei Statelor Unite, Kareem Abdul-Jabbar, cu 38,387 de puncte.

Totodată, campioana Golden State Warriors menține un raport incredibil de victorii-eșecuri, 27-1, după 103-85 cu Utah Jazz.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.