Libertatea: Mihai, crezi că vei mai primi aceşti bani?

Mihai Covaliu: Eu trăiesc cu speranţa că lucrurile se vor rezolva. Şi spun acest lucru, deoarece cred mult în cuvântul domnului ministru Vasile Blaga, care ne-a promis personal că situaţia nu va rămâne aşa. Ori de câte ori a promis ceva, Blaga s-a ţinut de cuvânt.

Ți s-au promis o serie de lucruri…

Acest lucru e ceva obişnuit la noi, în România. E o chestiune care ne defineşte.

A concurat pentru glorie

Dacă ar fi acum anul 2012 şi ai fi rugat să concurezi din nou pentru România, ai face-o?

De fiecare dată când am tras pentru România, nu m-am gândit la bani. Am făcut-o necondiţionat. Cât am fost pe planşă, m-am gândit să fiu cel mai bun, iar la final să îmi cânte imnul. Că după aceea am revenit cu picioarele pe pământ, am sosit acasă şi am ajuns să ne umplem de 4360-240462-blaga.jpgpromisiuni deşarte, asta este o cu totul altă poveste. Eu îmi doresc însă ca şi în România lucrurile să se schimbe cumva.

Datorie de 265.000 €

Suma totală pe care medaliaţii de la JO din 2008 ai clubului Dinamo ar trebui să o primească de la club, care este finanţat direct de MAI, este de 265.000 de euro.

Dinamoviştii îşi vor lua primele în luna mai

Contactat telefonic de Libertatea, ministrul Vasile Blaga s-a angajat că va începe să dea sumele restante începând cu luna mai. “Am tot respectul faţă de aceşti sportivi care au făcut cinste României. Le promit că din luna mai vom începe să virăm toate sumele restante. Până la jumătatea anului, cu toţii îşi vor primi banii”, a precizat şeful Internelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.