AS Roma incearca imposibilul pentru a-l pastra in lot pe cel mai vanat fotbalist roman al momentului, Cristian Chivu. Conform cotidianului “Il Tempo”, capitanului nationalei “tricolore” ar putea primi o marire de salariu de doua milioane de euro anual, daca isi va prelungi cu trei sezoane contractul cu gruparea din capitala Italiei.


Potrivit jurnalului italian, directorul sportiv Daniele Prade s-a intalnit cu impresarul internationalului roman pentru a-i propune prelungirea contractului pana in vara anului 2011. Pentru a fi mai convingatori, diriguitorii gruparii romane vor umbla si la salariul actual al romanului, care e acum 1,5 milioane de euro pe sezon. Daca discutiile se vor concretiza, el va ajunge sa castige in jur de 3,5 milioane de euro pe an, un nou record pentru fotbalistii romani.


Acelasi cotidian a mai anuntat ca Ioan Becali, care are retrasa licenta de agent de jucator, ar fi asistat la prima mansa a finalei tur a Cupei Italiei, dintre AS Roma si Inter Milano, scor 1-1, partida dupa care ar fi purtat o prima runda de negocieri cu diriguitorii clubului roman in privinta prelungirii contractului lui Chivu. Cristi mai e dorit pentru sezonul viitor de Real Madrid, AC Milan, Inter Milano, Barcelona si Chelsea.


Miercuri, AS Roma, cu Chivu titular, a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1, meciul cu Inter Milano, din prima mansa a finalei Cupei Italiei. Romanul a fost inlocuit in minutul 46 cu Bovo, din cauza unor probleme musculare. Milanezii au deschis scorul prin Cruz, in minutul 8, gazdele reusind egalarea prin Mancini, in minutul 55. Meciul retur se va disputa la 11 mai.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.