ACTUALIZARE 22.00. CSM Bucureşti s-a calificat fără probleme în sferturile Cupei României. A treia clasată din Liga Campionilor, deţinătoarea trofeului, a surclasat-o în optimi pe ”U” Cluj cu scorul de 42-26, în Sala Rapid.

Ultima echipă participantă la turneul de la Ploiești se va decide pe 15 mai, dintre CSM București și HCM Râmnicu Vâlcea.

ACTUALIZARE 21.00. Cupa României este competiţia surprizelor şi la handbal feminin. Ultima clasată, CSM Slobozia, a ajuns în Final Four, după o victorie neaşteptată în meciul cu CSM Roman, scor 27-26.

SCM Craiova s-a calificat fără probleme în Final Four-ul Cupei României, după ce a învins categoric în sferturi vicecampioana Dunărea Brăila, scor 28-18.

Cele mai bune marcatoare ale formaţiei oltene au fost Zeljka Nikolic (9 goluri), Cristina Zamfir (8) şi Valentina Ardean-Elisei (7). Au mai înscris Dana Băbeanu (două goluri), Ana Apipie şi Jelena Trifunovic, câte unul.

Pentru Dunărea au marcat Alina Czeczi (5 goluri), Mădălina Zamfirescu (4), Diana Axinte (3), Eliza Buceschi (două goluri), Bianca Tiron, Timea Tătar, Gabriela Perianu şi Aneta Udriştioiu, câte un gol.

La turneul final al competiţiei, care va avea loc pe 20 şi 21 mai, la Ploieşti, s-a mai calificat CSM Bistriţa, care a învins-o cu 33-32 pe Rapid, în sala din Giuleşti.

A fost un meci plin de suspans, unde CSM Bistrița a reușit să se impună după ce Daniela Crap a transformat o aruncare de la șapte metri în ultima secundă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.