Stănescu, preşedintele-jucător al clubului de baschet Steaua, nu se desparte niciodată de cercelul din ureche.
“Îl am de la 16 ani. Am avut probleme în liceu din cauza lui. A trebuit să-l mai scot, dar n-am renunţat niciodată definitiv la el”, se mândreşte uriaşul de 2,08 m şi 120 kg.
El se făleşte cu patru tatuaje: “Au legătură cu familia. Am un ceas fără limbi, care înseamnă «Până la sfârşitul timpului» şi exact acest tatuaj îl are şi Ana, soţia mea. Altele sunt simboluri care îi reprezintă pe copii (n.r. – Remi, 4 ani şi jumătate, şi Raina, 3 ani)”.
Desemnat de 5 ori cel mai bun baschetbalist al României, Virgil a contribuit la debutul cu două victorii al echipei sale, nou-promovată în prima ligă.
Vrea să deschidă un pub
Sportivul a deţinut un restaurant cu specific ardelenesc, la care a renunţat. Nu “s-a lecuit” însă şi plănuieşte să revină în lumea afacerilor: “Steaua mi-a ocupat tot timpul, aşa că am închiriat restaurantul, care acum s-a reinventat, devenind Il Destino, din VARR. Merge destul de bine. Pe viitor, mi-ar plăcea poate să am un Sports Pub”

Urmărește-ne pe Google News
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
GSP.RO
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
Din ce face bani fiul cel mare al lui Cristian Tudor Popescu. Nu are nicio legătură cu tatăl său
Playtech.ro
Din ce face bani fiul cel mare al lui Cristian Tudor Popescu. Nu are nicio legătură cu tatăl său
"Pentru bani, calcă pe cadavre". Se caută vinovaţii pentru moartea celor doi fraţi din Vâlcea, care s-au înecat. În urmă cu doi ani, un alt copil îşi găsea astfel sfârşitul
Observatornews.ro
"Pentru bani, calcă pe cadavre". Se caută vinovaţii pentru moartea celor doi fraţi din Vâlcea, care s-au înecat. În urmă cu doi ani, un alt copil îşi găsea astfel sfârşitul
Horoscop 23 mai 2022. Berbecii se văd nevoiți să se ocupe de clarificarea unor probleme financiare, de plăți și economii
HOROSCOP
Horoscop 23 mai 2022. Berbecii se văd nevoiți să se ocupe de clarificarea unor probleme financiare, de plăți și economii
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
Știrileprotv.ro
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Orangesport.ro
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“