Intreaga suflare din Vladeni-Dambovita a fost la nunta lui Marian Parsa, care acum doi ani era idolul comunei, ajungand sa joace la Sheriff Tiraspol, campioana Republicii Moldova.


Marian Parsa a avut peste 600 de invitati la nunta, aproape dublu decat se astepta, foarte multi prieteni si vecini dorind sa-i fie alaturi si sa se bucure, impreuna cu el, pentru cea mai importanta lupta castigata: aceea cu propriul destin.


„Mi-a fost alaturi la bine si la greu”

Parsa s-a casatorit cu Daniela Preda, prietena sa de pe vremea cand era la un pas de a-l urma pe Razvan Cocis la Lokomotiv Moscova. ‘Mi-a fost de atunci alaturi, la bine si, mai ales, la greu’, spune Marian. Cu plamanii sfartecati, pentru extirparea nodulilor cancerosi, Marian pare sa-si fi revenit miraculos, fapt ce a adus o mare bucurie familiei. Tatal sau, Costel Parsa, spune: ‘Nunta a fost, pentru mine, un eveniment ce m-a intinerit cu zece ani’, multumind celor care l-au ajutat.


Au avut doua perechi de nasi

Marian Parsa a fost insotit la altar de doua perechi de nasi, Daniela si Victor Preda, dar si Nina si Ran Dayan, adica impresarul sau de pe vremea cand juca la Petrolul si care i-a devenit cel mai mare ajutor in perioada in care s-a luptat cu cancerul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.