Monica Niculescu (locul 60 WTA) a ratat accesul în optimile de finală, vineri, după ce a pierdut în faţa rusoaicei Ekaterina Makarova (poziţia 22 mondială), în urma unui dublu 4-6, într-un meci care a durat o oră şi 25 de minute. Românca de 26 de ani a plecat acasă un cec de 75.000 de dolari australieni şi 130 de puncte în ierarhia WTA, informează tvr.ro.

Tecău şi Olaru, eliminaţi la dublu

Alţi doi români au părăsit Australian Open vineri dimineaţă. Perechea Horia Tecău/Jean-Julian Rojer (România/Olanda) a ratat accesul în turul al treilea în urma înfrângerii cu scorul de 4-6, 4-6 în faţa dublului Yuki Bhambri/Michael Venus (India/Noua Zeelandă), după un meci care a durat o oră. Pentru accederea în această fază a competiţiei, învinşii vor fi premiaţi cu 13.500 de dolari australieni şi cu 90 de puncte ATP.

Perechea Raluca Olaru/Varvara Lepchenko (România/SUA) a fost eliminată în turul al doilea de echipa formată din Hao-Ching Chan (Taiwan) şi Liezel Huber (SUA), scor 4-6, 6-7(4). Dublul româno-american va fi premiat cu 13.500 de dolari australieni şi cu 10 puncte în ierarhia WTA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.