Simona Halep, 30 de ani, 21 WTA, s-a calificat în sferturile de finală de la WTA Madrid. După victoria româncei, antrenorul Patrick Mouratoglou a postat pe Instagram imagini cu provocarea pe care sportiva a dat-o echipei sale, potrivit GSP.
„La fiecare victorie, băgăm 30 de flotări”, a scris antrenorul Simonei Halep pe Instagram. Provocarea a fost făcută atât de Patrick Mouratoglou, cât și de preparatorul Teo Cercel, și Arnaud Restifo, sparring-partenerul.
Imaginile publicate de Patrick Mouratoglou pe Instagram:
Următoarea adversară a Simonei Halep este tunisianca Ons Jabeur (10 WTA), învingătoare în fața Belindei Bencic, scor 6-2, 3-6, 6-2. Meciul e miercuri, la o oră ce urmează să fie stabilită de organizatori.