Un meci decisiv s-a transformat intr-un basm de adormit copiii. Romania a atipit in ghete, iar Olanda, desi n-a fortat, ne-a trimis acasa cu 2-0! Euro s-a terminat! Aseara am fost neputinciosi. Unora le va fi dor doar de peluza galbena, vibranta. Atat. Apropo, care Mutu?

Nu s-a jucat le Berna. Ci intr-un univers portocaliu, pe o planeta parca numai a lor. Dar inima noastra nu o puneti la socoteala?

Olanda a inceput fara noua dintre titularii primelor meciuri! ‘Romania, Romania!’, se racneste din peluza galbena. Suntem peste leul de pe piepturile lor, e clar! Insa doar acolo, in tribuna.

Incepe meciul unei generatii. Piti fierbe, ‘Sageata’ trage alaturi (5). Van Persie pluteste, dar am scapat (19). Mai e insa o viata pana la ‘sferturi’. Mutu danseaza cu Bouma in spate si trimite paralel cu poarta (24). Dincolo, Italia a deschis scorul. Tremuram, la 0 – 0 aici suntem acasa! ‘Briliantul’ trage demential de aproape (31). Huntelaar pune balonul peste bara (33). ‘Lalelele’ de ‘second-hand’ sunt peste noi, iar Robben se joaca (37). Suntem fragili, ca umarul lui Chivu. Codrea, acum: peste, din mijlocul careului (45).

Am fost morti in repriza a doua

Va fi, practic, ultima zvacnire, pentru ca vom muri incet. ‘Lobby’ face o parada memorabila cu van Persie in fata (50). Dar e chin, durere, drama: Tamas paseaza aiurea, contraatac-blitz si Huntelaar pune latul: 0-1  (55). Agonizam! Traim doar prin tribuna. Pe gazon, suntem pitici. Striviti sub sabotii olandezilor. Van Persie ne stinge lumina? Somn usor!

Clasament Grupa C

1. Olanda 3 3 0 0 9-1 9
2. Italia 3 1 1 1 3-4 4
3. Romania 3 0 2 1 1-3 2
4. Franta 3 0 1 2 1-6 1
Olanda si Italia s-au calificat in ‘sferturi’

Romania – Olanda 0-2

Au marcat: Huntelaar (55), Van Persie (87)
Rom?nia: Lobont – Contra, Tamas, Ghionea, Rat – Codrea (72 Dica), Cocis, Chivu – Nicolita (82 Fl. Petre), Mutu – Marius Niculae (59 Daniel Niculae). Antrenor: Victor Piturca
Olanda: Stekelenburg – Boulahrouz (57 Melchiot), Heitinga, Bouma, De Cler – De Zeeuw, Engelaar – Van Persie, Afellay, Robben (61 Kuyt) – Huntelaar (82 Venegoor). Antrenor: Marco van Basten

Italia a batut clar Franta

In celalalt meci al serii, campioana mondiala Italia a depasit clar Franta, de care a trecut cu 2-0. Scorul a fost deschis de Pirlo, din penalty, in minutul 25, faza la care Abidal a fost eliminat. De Rossi a facut 2-0 in minutul 64 si totul s-a rezumat la asteptare pentru italieni, care au exultat la golul decisiv al lui Van Persie in poarta lui Lobont. Italia merge mai departe, noi plecam acasa, fara nimic. Mare pacat, Romania! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Bun găsit, oameni buni. M-am despuiat în zăpadă”. Mircea Badea s-a dezbrăcat și s-a filmat în zăpadă, ironizându-le pe Cristela Georgescu și pe Anca Alexandrescu. Ce mesaj le-a transmis prezentatorul TV din mijlocul nămeților
Unica.ro

Andreea Esca, complet schimbată! Cum arată după ce a renunțat la tunsoarea bob care a consacrat-o în televiziune: „Era această legendă că sunt obligată să...”
Viva.ro
Andreea Esca, complet schimbată! Cum arată după ce a renunțat la tunsoarea bob care a consacrat-o în televiziune: „Era această legendă că sunt obligată să...”
Dan Bordeianu, declarații rare despre fetițele lui, născute în aceeași zi. Actorul duce un trai liniștit la țară, la Brănești. Cum arată oaza lui de liniște și familia lui superbă
Libertateapentrufemei.ro
Dan Bordeianu, declarații rare despre fetițele lui, născute în aceeași zi. Actorul duce un trai liniștit la țară, la Brănești. Cum arată oaza lui de liniște și familia lui superbă
STENOGRAME. Cum funcționa caracatița șpăgii în portul Constanța. Nume grele apar în dosar
Adevarul.ro
STENOGRAME. Cum funcționa caracatița șpăgii în portul Constanța. Nume grele apar în dosar
SAG Awards 2025 – Cele mai HOT cupluri de vedete! Vezi galeria foto AICI
Elle.ro
SAG Awards 2025 – Cele mai HOT cupluri de vedete! Vezi galeria foto AICI
Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO
Unica.ro
Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO
Un bărbat a călătorit peste 1.000 km ca să-i dea foc la casă unui tânăr despre care a aflat că vorbește cu fosta lui iubită
Observatornews.ro
Un bărbat a călătorit peste 1.000 km ca să-i dea foc la casă unui tânăr despre care a aflat că vorbește cu fosta lui iubită
Horoscop 25 februarie 2025. Capricornii au șansa de a învăța din experiența unor apropiați și de a descoperi adevăruri
HOROSCOP
Horoscop 25 februarie 2025. Capricornii au șansa de a învăța din experiența unor apropiați și de a descoperi adevăruri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI