Totuși, din respect pentru familia greu încercată a fostului mare pilot german, Massa s-a rezumat să precizeze că recuperarea după accidentul suferit la schi în decembrie 2013 este unul extrem de lent.

“Știu cum se simte Michael, am informații. Relația mea cu el a fost întotdeauna foarte strânsă. Cu soția sa, Corinna, mai puțin, pentru că ea nu mai obişnuia să vină la curse de foarte mult timp. Ce pot să vă spune e că el nu se află într-o situaţie foarte bună, aşa că trebuie să respectăm dorinţa familiei de a fi discreţi”, a spus brazilianul pentru Fox Sports.

Massa a adăugat: “Visez și mă rog în fiecare zi pentru ca el să îşi revină complet, să apară din nou pe un circuit, mai ales acum, când fiul său participă la curse. Sunt convins că ar însemna enorm să-l încurajeze şi să îl urmeze pe circuite. Așa că mă rog să se întâmple asta într-o zi”.

Michael Schumacher a suferit un traumatism cerebral sever în timp ce schia în Alpi, pe 29 decembrie 2013.

Fostul pilot german s-a lovit cu capul de o stâncă și a fost plasat într-o comă indusă timp de șase luni. De atunci, Schumacher se află sub tratament la casa familiei sale din Geneva.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Anunț ANM despre vremea de 1 iunie și de Rusalii. Plouă și este vreme rea? Ce spun meteorologii
Playtech.ro
Anunț ANM despre vremea de 1 iunie și de Rusalii. Plouă și este vreme rea? Ce spun meteorologii
Îl mai știi pe Dan Bordeianu? Unde trăiește azi fostul iubit al Adelei Popescu și cum arată Teodora, soția lui
Viva.ro
Îl mai știi pe Dan Bordeianu? Unde trăiește azi fostul iubit al Adelei Popescu și cum arată Teodora, soția lui
PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA - prima copertă de revistă, pe care o poți purta
PUBLICITATE
PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA - prima copertă de revistă, pe care o poți purta
Horoscop rune iunie 2023. Mihai Voropchievici avertizează toate cele 12 zodii! Nu scapă niciuna!
FANATIK.RO
Horoscop rune iunie 2023. Mihai Voropchievici avertizează toate cele 12 zodii! Nu scapă niciuna!
O femeie care credea că are TBC avea, de fapt, un prezervativ în plămâni. Cazul este unic în lumea medicală
Știrileprotv.ro
O femeie care credea că are TBC avea, de fapt, un prezervativ în plămâni. Cazul este unic în lumea medicală
„Degeaba încerci să te agăți de orice ca să scapi”. Martor-cheie în dosarul avocatului din Iași, acuzat că şi-a aruncat pe geam iubita gravidă
Observatornews.ro
„Degeaba încerci să te agăți de orice ca să scapi”. Martor-cheie în dosarul avocatului din Iași, acuzat că şi-a aruncat pe geam iubita gravidă
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Unica.ro
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Horoscop 1 iunie 2023. Scorpionii, fie că vor, fie că nu, fie că se așteaptă, fie că nu, vor avea parte de o zi neașteptat de tensionată
HOROSCOP
Horoscop 1 iunie 2023. Scorpionii, fie că vor, fie că nu, fie că se așteaptă, fie că nu, vor avea parte de o zi neașteptat de tensionată