Atacantul bulgar Hristo Stoicikov, câștigător al ”Balonului de Aur” în 1994 și fostă vedetă la Barcelona, a împlinit astăzi vârsta de 50 de ani.Stoicikov, nebunul, dar și geniul Bulgariei, națională pe care a dus-o până pe podium în 1994 - la Cupa Mondială, este și un prieten, dar și un rival, al românilor. Este amic cu Gică Hagi și cu Gică Popescu, dar cu suporterii români a avut clinciuri.Stoicikov, născut la Plovdiv, ne-a vorbit cu ”mămălicki go home” și ne-a ironizat: ”Când eu aveam Mercedes, voi nu aveați nici bicicletă!”.