Suedia, ziua pedepsei

n-au mai vrut sa fie victime, ci s-au costumat in calai. Suedia nu merita sa piarda sambata „sfertul” cu Olanda si totusi, din fericire s-ar putea spune, l-a pierdut si asta o doare foarte tare. Ma uitam la fetele suedezilor vopsite trist, in galben, albastru si lacrimi, si imi venea sa urlu de bucurie la gandul ca, macar de la 11 metri, cineva de sus a tinut degetele invers la sutul lui Zlatan si la cel al colegului sau, nu mai conteaza astazi cum il cheama. Pe undeva, nu e vorba de o razbunare colectiva asupra unui blat sinistru, ci de micile satisfactii individuale pe care le are oricare dintre noi atunci cand stie ca are dreptate, dar n-are ce face cu ea. E clar ca Suedia si Danemarca, la al 97-lea meci amical din istorie, n-aveau de ales atunci cand au ales stramb o cauza dreapta pentru ei si comuna pentru noi. Dar de ce atata circ, de ce atata „Ciao, Italia” strigat in zeflemea de niste ipocriti cu 2-2 in frunte, n-am sa pricep prea curand si prea usor. Desi atunci cand Robben le-a taiat un pic din coarne, un pic din elan si restul din speranta, am sarit ca disperatul de la locul meu, nu-mi pare bine ca Suedia a zburat exact atunci cand isi deschisese aripile. imi pare foarte bine.
Cat despre Olanda, mi-e tare greu sa vorbesc acum, cand mi-amintesc de bara lui Ljungberg din minutul 116 si 17 secunde. De altfel, in acest moment am lucruri mai importante de facut. Ma duc in gara sa-i conduc cu privirea pe prietenii mei, suedezii, pentru ca nu vreau sa le lipseasca nimic in aceste nopti frumoase, cand intreaba, dar nu inteleg ideea. Da, nici noi nu suntem la Euro, e drept, dar nici ei nu mai sunt, si asta e realitate, nu fictiune sau regret. Asadar, e macar 1-1 intre noi si ei pe teren neutru. Pana la 2-2, sa tragem nadejde ca ne vor manca sfintii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE