expert, cea mai inalta categorie in hocheiul pe gheata mondial. „Pot antrena orice nationala din lume cu aceasta pregatire. Recunosc, deocamdata am dat doar prima parte a examenului final, cea teoretica, iar in septembrie, cand o sa sustin partea de tactica, o sa absolv definitiv scoala”, spune Herlea, care ii va ramane vesnic recunoscator lui Constantin Dumitras, fostul portar al nationalei, acum director tehnic la Solthurn, persoana care l-a indrumat spre banca tehnica.
Tehnicianul cu dubla cetatenie marturiseste ca se gandeste serios sa renunte la postul de la carma nationalei: „Trag acum un semnal de alarma si spun ca vom ajunge rau de tot daca lucrurile vor merge tot in jos! Campionatul roma-nesc e foarte slab, greul picand mai mereu pe jucatorii straini. Baza materiala e aproape de zero. Nu sunt sponsori, in consecinta nici Federatia nu are bani si incearca sa administreze fondurile existente, de rasul lumii. De exemplu, eu as fi vrut sa iau in cantonamentul dinainte de Mondial 40 de jucatori in pregatire, sa-i vad pe toti la lucru si apoi sa opresc 22. Nu pot sa-i inteleg pe unii hocheisti care fac nazuri si pun conditii sa vina la lot. Nu accept asa ceva! Am o mentalitate profesionista, deprinsa in cei 15 ani de cariera ca jucator si, apoi, ca antrenor, in Elvetia si nu tolerez acest comportament. Daca se va continua cu diletantismul in Romania, sunt tentat sa renunt sa pregatesc nationala!”.
l Stancescu va juca pentru Romania. in afara ucraineanului Pissarenko (Steaua), Herlea spera sa-l convinga pe fratele lui Victor Stancescu, de la Kloten (Elvetia) sa joace pentru Romania.