Anul 2006 a reprezentat, din punct de vedere fotbalistic, o revenire a echipelor romanesti in competitiile importante ale Europei. Din pacate, a mai insemnat si escaladarea violentelor pe stadioane. Nu mai putin de 1.000 de suporteri ai echipelor din prima Liga au fost sanctionati contraventional sau le-au fost intocmite dosare penale.

Reprezentantii Punctului National de Informare in Fotbal din cadrul Jandarmeriei Romane incearca sa traga un semnal de alarma asupra escaladarii violentei de pe stadioane. Un fenomen nou, care a capatat contur in randul suporterilor straini, incepe sa “prinda” si printre ultrasii galeriilor romanesti. Este vorba despre “razboiul” galeriilor cu fortele de ordine. Noua lozinca este A.C.A.B. (All cops are bastards), mai neaos spus “toti politistii sunt ticalosi”. Exista, din fericire, o preocupare la nivelul Jandarmeriei, astfel ca in bazele de date sunt inregistrati toti indivizii care instiga la violenta. Conform statisticilor, in 2006, 1.000 de indivizi au fost sanctionati, din care 78 s-au ales cu dosare penale, pentru distrugeri, port de arme albe, ultraj sau impiedicarea fortelor de ordine de a-si desfasura activitatea, iar peste 900 au fost sanctionati contraventional. Cei mai multi “ultrasi” (n.r. – cei mai violenti suporteri) care au suportat rigorile legii provin din randul galeriei Stelei: 153 de indivizi. Urmeaza cei ai Rapidului, in numar de 108, si suporterii Craiovei, cu 101.

“Din pacate, la noi nu exista un sistem juridic care sa permita instantelor sa judece un caz de interzicere a accesului pe stadioane in regim de urgenta, asa ca un astfel de individ poate intra la meciuri si poate produce incidente pana la o decizie definitiva a instantei, iar un proces poate dura pana la noua luni”, ne-a declarat capitan Sorin Despina, de la Biroul de Presa al Jandarmeriei Romane.

Noile modificari ale Legii privind combaterea violentei in sport vor permite reprezentantilor Jandarmeriei, care raspund de securitatea unei dispute sportive, sa se implice mai mult in prevenirea actelor huliganice.

Un „monitor” va fi prezent la fiecare meci

Astfel, fiecare galerie va fi obligata sa colaboreze cu un reprezentant al fortelor de ordine, numit “monitor”, care va fi prezent la fiecare meci si va identifica persoanele turbulente, care ulterior vor fi inregistrate in bazele de date. Un prim pas facut de jandarmi in “razboiul” cu suporterii este retragerea fortelor de ordine de pe stadioane, pentru a nu mai crea tensiuni prin prezenta lor, si transferarea acestor responsabilitati unui personal de securitate civil.

„Ultrasii” folosesc mesaje codificate

In peisajul “ultrasilor”, de departe, cei mai inventivi sunt suporterii echipei Dinamo Bucuresti. Reusesc de fiecare data sa surprinda prin ingeniozitatea cu care gasesc portite de scapare prin care sa-si poata transmite mesajele. Un baner afisat cu susul in jos inseamna dispretul fata de fortele de ordine. O cruce pe un steag face trimitere la simbolul celtic, iar crucea nazista inseamna ca membrii galeriei se  vor razbuna pe rivali.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
FANATIK.RO
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI